monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Calea Turzii, modernizată

Consilierii locali clujeni vor lua în discuţie, în şedinţa ordinară de astăzi, aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici în vederea modernizării străzii Calea Turzii, una dintre cele mai importante artere de intrare-ieşire din municipiu.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la circa 22,3 milioane de lei cu TVA, iar durata de realizare a lucrărilor va fi de doi ani. “Pe Calea Turzii s-a prevăzut ranforsarea străzii prin realizarea unui sistem rutier care să folosească structura rutieră existentă pe o suprafaţă şi înlocuirea totală a sistemului rutier pe restul suprafeţei. Pe tronsonul studiat există un pasaj denivelat la intersecţia cu strada Nicolae Iorga.

În urma expertizei, datorită stării tehnice nesatisfăcătoare, se impune reabilitarea pasajului”, se specifică în referatul care însoţeşte proiectul de hotărâre. Reprezentanţii municipalităţii au precizat că deja au obţinut toate autorizaţiile şi avizele necesare în vederea demarării proiectului de modernizare a Căii Turzii.            M.O.