monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Circulaţia pe Feleac, restricţionată pe un singur sens. Un TIR s-a răsturnat în şanţ

Un accident de circulaţie în care a fost implicat un TIR a avut loc marţi dimineaţa în jurul orei 10.00, pe Feleac. Circulaţia spre Turda este dată peste cap.

Foto arhiva

Poliţiştii au restricţionat circulaţia pe Feleac, pe o singură bandă, în sensul de mers spre Turda după ce şoferul unui TIR a adormit la volan în timp ce se deplasa din Cluj-Napoca spre Turda. Acesta a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu autovehiculul în şanţ. Accidentul s-a produs în jurul orei 10.00, marţi dimineaţa, pe Feleac. La jumătate de oră de la producerea accidentului, se lucra pentru ridicarea TIR-ului din şanţ.

Accidentul s-a soldat cu pagube materiale.


"Conducătorul unui ansamblu de autovehicule ar fi adormit la volan în timp ce se deplasa pe DN1 E60 din direcţia Cluj-Napoca - Turda, context în care a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara acesteia. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale. Poliţiştii continuă cercetările pentru a afla împrejurările în care s-a produs accidentul", au declarat pentru Monitorul de Cluj, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.