monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nicolas Sarkozy a fost PUS SUB ACUZARE pentru corupţie

Nicolas Sarkozy

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru corupţie activă, trafic de influenţă şi divulgarea secretului profesional, a anunţat Parchetul naţional financiar.

Această decizie intervine după ce Sarkozy a fost arestat preventiv şi a fost audiat timp de 15 ore, o măsură coercitivă inedită pentru un fost şef de stat.

Avocatul fostului preşedinte francez Sarkozy, Thierry Herzog, şi avocatul general al Curţii de Casaţie, Gilbert Azibert, de asemenea, au fost inculpat marţi seara în dosarul deschis, în special, pentru trafic de influenţă.


Herzog "a fost inculpat pentru fapte pe care le cunoaşteţi şi pe care noi le contestăm. Aceste acuzaţii nu sunt susţinute de nicio probă materială", a declarat Iweins.

"Thierry Herzog este liber. El este în continuare avocatul lui Nicolas Sarkozy", cu care poate menţine legătura, a adăugat avocatul.


Nicolas Sarkozy, Gilbert Azibert şi Thierry Herzog "au fost puşi sub acuzare. Nicolas Sarkozy este vizat de capetele de acuzare de corupţie activă, încălcarea secretului profesional şi trafic de influenţă activ", potrivit unui comunicat al Parchetului, relatează Mediafax.