Actualitate
Vuşcan: Bovina depistată cu encefalopatie ar proveni din Chinteni
Prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, a declarat miercuri că există suspiciunea că bovina depistată pozitiv la testarea făcută pentru supravegherea Encefalopatiei Spongiforme Bovine (ESB) ar proveni de la un fermier din satul clujean Deuşu şi ar fi fost tăiată într-un abator din Bistriţa-Năsăud.
"Există suspiciunea că provenienţa acestui animal depistat pozitiv la ESB ar fi din satul Deuşu, comuna Chinteni, judeţul Cluj, de la un fermier de acolo, dar nu există o certitudine. Mai există suspiciunea că ar fi din Sălaj. Nu există o identificare clară a provenienţei acestui animal, a declarat, miercuri, prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, citat de Mediafax.
Potrivit sursei citate, animalul din satul Deuşu ar fi fost sacrificat într-un abator din judeţul Bistriţa-Năsăud, o anchetă în acest caz fiind făcută inclusiv de poliţişti.
"În prezent, se desfăşoară o anchetă, inclusiv Poliţia a intervenit pentru a clarifica situaţia şi urmează ca în perioada următoare să se clarifice provenienţa acestui animal. În urmă cu două luni, la un abator din Bistriţa-Năsăud s-au sacrificat 40 de bovine care proveneau din mai multe judeţe - Maramureş, Sălaj, Bistriţa Năsăud şi Cluj, iar printre acestea s-ar fi aflat şi vaca din satul Deuşu", a spus Vuşcan.
Potrivit acestuia, forma de encefalopatie spongiformă bovină depistată este una atipică, dar care nu este periculoasă pentru consumatorul uman.
"De altfel, această carcasă nu a ajuns niciodată în consum, pentru că nu se pun în consum decât în momentul în care se obţin analizele pentru fiecare carcasă în parte", a mai spus prefectul judeţului Cluj.
Primarul comunei Chinteni, căreia îi aparţine satul Deuşu, Lucia Suciu, a declarat, la rândul său, că nu există nicio confirmare oficială potrivit căreia animalul depistat cu ESB ar proveni din satul respectiv.
"Un fermier din Deuşu a dus o vacă la un abator din Bistriţa-Năsăud, iar animalul era în regulă. Am înţeles că identificarea s-ar fi făcut pe baza unui crotaliu vechi de şapte luni. Nu ştiu cine şi de ce vrea să arunce vina pe comuna Chinteni", a arătat Lucia Suciu.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) arată, într-un comunicat de presă, că o probă recoltată de la o bovină care a fost sacrificată în 30 aprilie, într-un abator autorizat, a prezentat rezultat pozitiv la testarea efectuată în 1 mai, pentru supravegherea encefalopatiei spongiforme bovine (ESB).
Proba a fost trimisă pentru confirmarea diagnosticului la Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Encefalopatii Spongiforme Transmisibile (EST) din cadrul Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA), care a diagnosticat encefalopatia spongiformă bovină în data de 15 mai.
Totodată, proba a fost trimisă pentru identificarea tulpinii de encefalopatie spongiformă bovină la Laboratorul Comunitar de Referinţă Weybridge din Marea Britanie, care a stabilit, în urma analizelor, că acest caz reprezintă o formă atipică de ESB, care apare în mod natural şi spontan la bovine, a precizat ANSVSA.
Potrivit sursei citate, în România nu a fost înregistrat niciun caz de formă clasică sau atipică de encefalopatie spongiformă bovină din anul 1995 până în prezent.
"Acest caz de formă atipică de ESB este un caz izolat", a mai arătat ANSVSA, precizând că mai multe instituţii ale statului desfăşoară o anchetă în acest caz.
"La finalizarea tuturor investigaţiilor, vor fi ucise şi distruse toate animalele care au coabitat cu animalul pozitiv şi descendenţii acesteia (cohorta animalului pozitiv)", potrivit sursei citate.
ANSVSA a notificat Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor şi Comisia Europeană despre depistarea acestui caz atipic de ESB, care urmează să fie analizat în cadrul forurilor ştiinţifice ale acestor organizaţii.
Modalitatea de apariţie a acestei forme sporadice de ESB, considerată "atipică" pentru a o distinge de forma clasică, în care imbolnăvirea apare în urma hrănirii bovinelor cu furaje care conţin proteine de origine animală, este în prezent în curs de investigare ştiinţifică.
Preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, declara marţi seară, - după ce Rusia a anunţat interzicerea importurilor de carne de vită din România invocând boala vacii nebune - că există o suspiciune de "caz atipic" depistat la o carcasă, nefiind însă cunoscută provenienţa animalului.
"Suntem în anchetă de aproximativ o lună şi jumătate legat de acest caz, însă nu putem vorbi de o evoluţie a acestei boli pe teritoriul României. Dacă la finalul anchetei, ce presupune şi teste în laboratorul de specialitate din Marea Britanie, se confirmă că este vorba despre un caz atipic, acesta nu se ia în considerare şi nu se poate vorbi despre un pericol cu privire la siguranţa alimentară a populaţiei", afirma Mănăstireanu.
România a primit recent din partea Organizaţiei Internaţionale pentru Epizootii (OIE) certificatul prin care i se recunoaşte statutul de ţară cu risc neglijabil pentru "boala vacii nebune".
Pe site-ul destinat alertelor europene în domeniul siguranţei alimentare nu figurează o alertă referitoare la România.
Autoritatea sanitar-veterinară rusă (Roselhoznadzor) a dispus, marţi, interzicerea importurilor de bovine, carne de vită şi produse derivate din România, din cauza "encefalopatiei spongiforme bovine", informează site-ul în limba engleză al agenţiei Itar-Tass.
Potrivit unui comunicat oficial al Roselhoznadzor difuzat marţi, interdicţia vizează de asemenea proteinele procesate de origine animală, alimentele destinate animalelor şi care conţin astfel de proteine, dar şi produsele făcute din resturi provenind din procesarea cărnii de vită.
Ultima interdicţie a Rusiei care viza importurile de vite din cauza encefalopatiei spongiforme bovine a fost impusă acum 30 de ani Marii Britanii. Roselhoznadzor a anulat interdicţia abia în septembrie 2013.