monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Soldați egipteni și sclavi etiopieni, în centrul Clujului - GALERIE FOTO

Aproximativ 150 de clujeni care s-au înscris pentru a face figuraţie-voluntară în spectacolul de operă „Aida” au încercat miercuri să intre în pielea personajelor.

Miercuri seară a avut loc proba de costume pentru cei aproximativ 150 de clujeni voluntari în cadrul super‑producţiei „Aida”, operă compusă de Giuseppe Verdi. Reprezentaţia va avea loc sâmbătă, în Piaţa Unirii, şi va reuni circa 160 de artişti şi 450 de figuranţi‑voluntari – locuitori ai oraşului întruchipând soldaţii şi sclavii.

Clujenii care au participat la proba de costume şi‑au luat rolurile în serios şi au „mărşăluit” din faţa Operei Române până în Piaţa Unirii, spre deliciul trecătorilor.


„Am decis să fiu figurantă în spectacol pentru că este un eveniment foarte mare ce implică mulți oameni. Am considerat că fiind un clujean adevărat a trebuit să particip și eu.” a declarat Reka Zongor.

La rândul ei, o altă voluntară a declarat că a ales să participe la acest eveniment „din curiozitate”.„Am dorit să particip la eveniment din curiozitate și pentru divertisment. E o idee binevenită care ne scoate din monotonie. Cred că se adresează nu doar tinerilor, ci tuturor care vor să facă ceva deosebit” a declarat Liliana Morariu.


Regizorul piesei, Dan Lupea, spune că este o onoare să regizeze acest spectacol. „Pentru mine e o onoare să regizez acest spectacol pe care îl scot într-un spațiu neconvențional, spectacol gândit și construit în anii `60 de maestrul Ionescu Arbore, pe care am avut șansa să îl cunosc personal încă din anii `80. În plus, începutul Operei Naționale din Cluj a fost tot cu spectacolul „Aida” în 1920. Deci, mai mult de atât, ce și-ar putea dori un regizor? E o mare provocare, deși nu e prima oară când lucrez cu amatori. Pare complicat pentru că sunt mulți, dar dacă cunoști coordonatele spectacolului e simplu. Pentru un regizor e foarte ofertant să cunoască mai multe psihologii umane, pentru că tu trebuie să le modelezi” a precizat Lupea.

Opera în aer liber este încă un spaţiu foarte puţin exploatat în România, deşi oraşe ca Braşov, Hunedoara sau Alba Iulia au găzduit astfel de spectacole în ultimii ani. „Odată cu acest proiect, batem un pilon foarte important pentru podul de viitor care înseamnă cultura în oraşul nostru”, a declarat Marius Budoiu, directorul Operei Naţionale Române Cluj‑Napoca.


Opera clujeană a susţinut spectacolul „Aida” şi anul trecut, la Alba Iulia, în cadrul festivalului „Sărbătoarea Muzicii”. Referitor la experienţa cu voluntarii din Alba, Marius Budoiu a declarat că, deşi a fost foarte frig iar figuranţii au stat 7‑8 ore în tunici şi sandale, aceştia au gustat din plin evenimentul.

(Nicoleta ALGEORGE, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II)