Actualitate
Podul Nadăş intră în reparaţii. Circulaţia pe Oaşului se închide
Circulaţia pe strada Oaşului, în zona podului peste pârâul Nadăş se va închide, începând de marţi 8 iulie 2014, din cauza demarării lucrărilor de demolare a podului vechi şi de construire a podului nou.
Traficul rutier din această zonă va fi deviat pe străzile adiacente (Maramureşului, Gării, Giordano Bruno).
Potrivit reprezentanţilor Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei, lucrările fac parte din proiectul privind reabilitarea tramei stradale de acces la zona industrială, în cadrul căruia mai sunt cuprinse şi podurile peste Valea Chintăului, canalul Morii şi cel de pe strada Horea.
Primăria Cluj-Napoca a demarat reabilitarea podurilor din cadrul acestui proiect la sfârşitul lunii martie. Acestea vor fi modernizate complet, inclusiv în ceea ce priveşte iluminatul stradal sau mobilierul urban necesar. Lucrările sunt realizate de către firma S.C. A.R.L. S.R.L., iar valoarea acestora se ridică la suma de 6.270.613, 25 lei fără TVA.