monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rectorii îmbrățișează ideea de a conduce pe viață universitățile de stat

Consiliul Național al Rectorilor din România salută schimbările aduse legii educației. "Reprezintă o abordare modernă, capabilă să permită o dezvoltare graduală a sistemului de educație", precizează CNRR.

Guvernul Ponta a adoptat în urmă cu o săptămână o Ordonanță de urgență care aduce 97 de modificări la Legea Educației Naționale. Luni, 30 iunie, OUG a fost publicată în Monitorul Oficial. Ordonanța le dă rectorilor posibilitatea de a sta în funcții "pe viață", elimină total incompatibilitatea rector-parlamentar, acordă învățământului superior finanțare suplimentară prin introducerea, pe bani de la stat, a anului pregătitor la facultate pentru elevii fără BAC. De asemenea, ordonanța prevede, printre altele, organizarea unei a treia sesiuni de BAC, posibilitatea ca o persoană fizică să fondeze o universitate în mâinile căreia să se întoarcă apoi patrimoniul acesteia și reintroducerea doctoratului la frecvență redusă.

Noua ordonanță a fost aspru criticată de fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, iar studenții au cerut demisia ministrului pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu. 


Consiliul Național al Rectorilor din România salută însă ordonanța promovată de Guvernul Ponta. 

"Consiliul Național al Rectorilor din România, în calitate de reprezentant al mediului universitar și partener de dialog al Ministerului Educației Naționale, apreciază pozitiv aspectele incluse în OUG nr.49/2014 de modificare a Legii 1/2011, în mod deosebit cu privire la facilitarea posibilităților de dezvoltare a activității universităților românești, de întărire a autonomiei universitare, de flexibilizare a deciziilor, precum și de consolidare a statutului instituțional al universităților românești. Dorim în acest context, cu titlu de exemplu, să apreciem prevederea conform căreia cifra de școlarizare a universităților poate fi mărită pentru studenții străini, într-o limită bine definită. Măsura oferă deschidere universităților românești și poate reprezenta un fundament solid pentru dezvoltarea dimensiunii internaționale a sistemului universitar românesc. Definirea clară a mobilităților academice interne și internaționale, ca fiind un drept al studenților și doctoranzilor, instituționalizarea funcțională a centrelor de orientare și consiliere în carieră, precum și alte prevederi ale OUG 49/2014, constituie soluționarea unor probleme cu care se confruntă de o bună perioadă de timp universitățile românești, venind astfel în întâmpinarea nevoilor studenților", a transmis Consiliul Național al Rectorilor din România.


„Departe de a fi o raritate în peisajul academic internațional, organizarea de doctorate în regim de frecvență redusă, reprezintă o racordare a sistemului educațional românesc la practicile internaționale și asigură egalitatea de șanse în ceea ce privește accesul specialiștilor la pregătirea profesională de înaltă ținută științifică conferită de studiile doctorale, în foarte multe dintre cazuri în strânsă conexiune cu o carieră profesională de succes. Prin urmare, suntem convinși că pregătirea doctorală poate fi realizată atât cu frecvență, cât și în condițiile unui sistem de frecvență redusă, dacă acesta este organizat și tratat într-o manieră riguroasă și serioasă, calitatea unei teze de doctorat fiind evaluată prin proceduri specifice, care rămân neschimbate, compețentele dobândite de absolventul de studii doctorale fiind cele care trebuie evaluate în vederea acordării titlului, și nu forma de învățământ. Fără a genera reducerea standardelor de calitate și de performanță în sistemul universitar, considerăm că modificările aduse LEN reprezintă o abordare modernă, capabilă să permită o dezvoltare graduală a sistemului de educație, generând o flexibilitate așteptată și necesară în vederea susținerii autonomiei universitare și oferind instrumente adecvate în vederea îndeplinirii misiunii asumate de către universitățile românești", a precizat CNRR.

„Luand în considerare aspectele menționate, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la o serie de critici neîntemeiate aduse prevederilor OUG nr. 49/2014, aspecte care pot afecta grav prestigiul internațional al învățământului superior românesc, cu posibile repercursiuni (sic!) asupra recunoașterii diplomelor. Regretăm în egală măsură existența acelor mesaje critice care trădează intenții politicianiste, demonstrând din păcate o lipsă de interes și de preocupare pentru situația învățământului universitar, prin necunoașterea sau prin ignorarea problemelor reale cu care se confruntă învățământul superior. În acest context, apreciem colaborarea Ministrului Delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică cu reprezentanții universităților românești în procesul de elaborare al OUG, precum și în general, în ceea ce privește deciziile MEN în domeniul învățământului superior. Considerăm că modificările aduse Legii Educației Naționale se constituie într-un pas important către crearea unui sistem educațional previzibil, transparent, dar mai ales echitabil, care să recompenseze performanța și creativitatea", a concluzionat Consiliul Național al Rectorilor din România.