Actualitate
Reformă în învățământul universitar clujean
17 specializări de la două universități din Cluj-Napoca vor intra în lichidare în urma unei hotărâri aprobată ieri de Guvern
Ministerul Educaţiei a prezentat, la sfârșitul lunii iunie, un proiect de hotărâre potrivit căruia un număr de 33 de universităţi de stat şi private care au cel puţin o specializare sau un program de studii va intra în lichidare începând cu anul universitar 2014-1015 și pentru care nu mai pot organiza examen de admitere.
Guvernul a aprobat ieri, în cadrul unei ședințe, actul normativ prin care se modifică nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor programelor de studii universitare și conform căruia 33 de universităţi, atât de stat, cât şi private, vor pierde specializări sau programe care intră în lichidare.
Astfel, cele 33 de universităţi nu mai pot organiza admitere din acest an pentru programele sau specializările care intră în lichidare, dar studenţii deja înscrişi în aceste programe îşi vor putea finaliza studiile.
17 specializări din Cluj-Napoca, afectate
Hotărârea aprobată azi Guvern, privind noua restructurare a învățământului superior, afectează și două univerități din Cluj-Napoca. Este vorba de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din care va pierde 4 specializări și Universitatea „Babeş-Bolyai" care va avea cu 13 specializări mai puțin începând din această toamnă.
La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină veterinară din Cluj-Napoca vor intra în lichidare: Facultatea de Agricultură - Agricultură (Viterbo - Italia), Facultatea de Horticultură - ,Horticultură (Viterbo - Italia), Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii - Zootehnie (Viterbo - Italia), toate fiind organizate sub formă de învăţământ la distanţă (ID), şi Facultatea de Medicină Veterinară - specilizarea Controlul şi securitatea produselor alimentare.
Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca va rămâne fără următoarele specializări: Facultatea de Fizică - Fizica mediului şi Inginerie medicală, Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică - Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie (în limba germană), Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale (în limba engleză), Facultatea de Istorie şi Filosofie - Filosofie (în limba germană) şi Istorie (în limba germană), Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei ,- Pedagogie (în limba maghiară), Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba maghiară), Economia comerţului, turismului şi serviciilor ID (în limba maghiară), Economia firmei (la Sfântu Gheorghe), Economie şi afaceri internaţionale (în limba germană), Economie şi afaceri internaţionale ID (în limba germană), Finanţe şi bănci ID (în limba maghiară) şi Marketing ID (în limba maghiară).
4 universități private se vor închide
În aceeași ședință de Guvern a fost votată și desființarea a 4 universităţi particulare acreditate în țara noastră și supravegherea altor 3 dintre acestea.
Conform informaţiilor obţinute de Mediafax, instituţii de învăţământ superior care vor întra în lichidare sunt începând cu anul universitar 2014-2015 sunt: Institutul Teologic Româno-Catolic din Bucureşti, Universitatea Financiar-Bancară din Bucureşti, Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iaşi şi Universitatea Mihai Eminescu din Timişoara.
De asemenea, instituţii de învăţământ superior care vor intra sub supravegherea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi Ministerul Educaţiei sunt: Universitatea Bioterra din Bucureşti, Universitarea Română de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Bucureşti şi Universitatea Apollonia din Iaşi.