monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Spitalele vor fi evaluate lunar de Ministerul Sănătăţii

Spitalele de stat vor fi monitorizate lunar şi trimestrial de un departament al Ministerului Sănătăţii. Toţi şefii de spitale vor trimite în fiecare lună rapoarte despre activitatea unităţii sanitare. Modul în care sînt conduse spitalele, dar şi modul în care sînt cheltuiţi banii sînt doar două aspecte care vor fi monitorizate în permanenţă de Ministerul Sănătăţii. „Activitatea spitalelor publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii va fi monitorizată astfel: lunar şi trimestrial de către Direcţia generală economică din cadrul Ministerul Sănătăţii, semestrial de către Consiliile de Administraţie ale spitalelor şi anual prin Comisiile de evaluare ale  Ministerului Sănătăţii”, se arată într-un proiect de lege.

Pentru monitorizarea activităţii, şefii spitalelor vor trimite lunar rapoarte despre venituri şi cheltuieli, inclusiv cheltuielile cu personalul. După ce vor fi analizate aceste date de către un departament special al Ministerului, informaţiile vor fi transmise către conducerea Ministerului Sănătăţii, cu deficienţele semnalate, după caz.

În fiecare semestru, directorul spitalului va face şi un raport referitor la activitatea spitalului, conform indicatorilor de performanţă care sînt stabiliţi prin contractul de management.  De asemenea, managerul spitalului va fi evaluat anual de către o comisie de specialitate desemnată de Ministerul Sănătăţii.