monitorulcj.ro Menu
Actualitate

DOVADA PRESIUNILOR II. Alte înregistrări cu şefii Consiliului Judeţean Cluj

Într-o altă şedinţă din data de 23 august 2013 tot la sediul Consiliului Judeţean Cluj are loc o întâlnire la care participă Horea Uioreanu, Ioan Oleleu, Vakar Istvan, avocatul Mihai Teaha, Măriuca Pop, Anda Mureşan şi David Ciceo, Oleleu îi dă termen lui Ciceo să încheie contractul cu IPTANA în termen de 24 de ore aşa cum CJ Cluj a solicitat.

Horea Uioreanu: Ai o copie şi răspunsul, nu-l mai trimit pe fax, ţi-l dau direct acum.

David Ciceo: Pe original să semnăm sau pe copie?


Mihai Teaha: Contractul pe care vi-l dăm numai să pună Iulia ştampila pe el când...

Horea Uioreanu: No, în ce stadiu suntem?


David Ciceo: Sper să încheiem cu IPTANA contractul că tot au avut observaţii.

Horea Uioreanu: Ei au avut termen până astăzi să predea lucrarea.


David Ciceo: Nu, luni.

Horea Uioreanu: Luni să vină la autorizare. Bun, acum lucrează sâmbătă, duminică, foarte bine.


David Ciceo: Au tot făcut observaţii la contract, le-am trimis contractul, au încercat în ultima clipă să introducă modificări care nu a fost cazul pentru că am zis că tema rămâne la fel. Deci noi sperăm să vină cu o documentaţie bună.

Horea Uioreanu: Da’ îi un colectiv care colaborează cu instituţia dumneavoastră? Care...aşa cum ne-am înţeles.


David Ciceo: Da, bineînţeles. Au venit şase acolo, li s-a pus la dispoziţie toată documentaţia.

Ioan Oleleu: M-au sunat că vin a doua zi. Am vorbit noi la telefon. Au întrebat ce se întâmplă. Le-am spus că vin a doua zi.

David Ciceo: Au venit, li s-au pus toate datele la dispoziţie.

Horea Uioreanu: Da’ nu aveam termen în 24 de ore să încheiem contractul cu ei?

David Ciceo: Păi, dar nu au vrut ei.

Horea Uioreanu: Păi depinde ce le-aţi cerut. Că dacă le-aţi cerut marea cu sarea în afara contractului ce să încheie?

David Ciceo: Ei au cerut în afara contractului şi acum am agreat şi în momentul ăsta li se transmite contractul.

Horea Uioreanu: Urmează să se uite ei peste el să vadă dacă îl semnează sau nu?

Oamenii tăi au verificat peste el din punct de vedere tehnic?

David Ciceo: Nu, au spus varianta asta, deci s-a căzut de comun acord la o variantă.

Domnu’ Ciceo, aici e o altă problemă, cu privire la procedura de negociere declanşată şi finalizată luni. De ce aţi optat, de ce, pune conducerea executivă CJ Cluj o întrebare, de ce s-a optat pentru rezilierea contractului cu IPTANA la momentul ăla?

David Ciceo: Era necorespunzător, era un proiect cu care pista nu s-ar fi deschis niciodată. Deci era un proiect total necorespunzător.

Ioan Oleleu: Aici a fost o problemă cu cele 24 de neconformităţi după care au venit...

Horea Uioreanu: La care ei s-au obligat să le corecteze, au şi corectat o parte.

Chiar le-au recunoscut în scris, semnat.

David Ciceo: Doar o parte au corectat. A fost necorespunzător şi a rămas reziliat. Ca urmare a discuţiilor avute la CJ Cluj încheiem tot cu ei şi sperăm să vină cu un contract nou.

Ioan Oleleu: Am o întrebare, dacă s-ar fi continuat...

Horea Uioreanu: Dar staţi un pic, cum aţi putut dumneavoastră rezilia unilateral? Ei nu s-au opus deloc? Au zis, bine a trecut termenul, e gata reziliat? Sau au zis dom’le..o hârtie scrisă?

Ioan Oleleu: Urma instanţa, urma instanţa.

David Ciceo: Fiind contractul necorespunzător şi recunoscut de ei, deci un proiect total necorespunzător, s-ar fi aruncat, ar fi fost o fraudă de 30 de milioane de euro pentru Consiliul Judeţean pe proiectul ăla al  lor pentru că nu s-ar fi deschis aeroportul niciodată.

Eu întreb poate greşit, de aia şi încep aşa, ei au venit, din experienţa mea, au venit cu un proiect, la masa asta, eu am cerut să-mi facă cinci picioare şi îmi aduc patru picioare. Eu trebuie să recepţionez proiectul ăla, corect?

David Ciceo: Păi staţi un pic că dacă nu e conform cum să-l recepţionez?            

Eu în principiu trebuie să-l recepţionez.

Ioan Oleleu: Doar dacă este conform.

David Ciceo: Cum?

Nelu, te rog frumos, stai puţin, nu, eu ca principiu pe contract trebuie să recepţionez proiectul de masă cu cinci picioare.

Horea Uioreanu: Eu am comandat o masă cu cinci picioare şi el a venit cu o masă cu patru picioare.

Nu-i recepţionez proiectul, îi fac observaţii la proiect să-mi remedieze proiectul cum i l-am cerut eu.

Ioan Oleleu: Asta s-a făcut.

Ei când au venit înapoi au remediat proiectul?

David Ciceo: Nu, doar câteva puncte.

Horea Uioreanu: În parte.

La momentul ăla dumneavoastră le-aţi spus că proiectul ăsta în continuare nu e bun, remediază-mi?

David Ciceo: Şi s-o ţinem cinci aşa?

Nu avem ce facem din păcate juridic.

David Ciceo: Aveam juridic ce să le facem, era perfect legal, termenul legal era 17 octombrie. Noi nu riscam să aruncăm 30 de milioane de euro pe geam şi să închidem aeroportul.

Ioan Ciceo: Greşeala a făcut-o şi ei. Vizavi de condiţiile contractuale iniţiale pe care le-au avut ei cu dumneavoastră, când ieri aţi discutat cu ei, strict la contract, au avut alte pretenţii în plus faţă de cele care erau iniţial?

David Ciceo: Au cerut să se elimine din termenul legat de proiectare, au cerut să nu mai prezinte proiectul.

Ioan Oleleu: Cam ce?

Horea Uioreanu: Cum să nu mai prezinte proiectul?

Au cerut să nu mai prezinte proiectul, cum să nu ni-l prezinte?

Horea Uioreanu: Păi ce să le cercetezi? Păi stai că ceva nu e în regulă.

Sunt escroci. Domnule preşedinte, sunt escroci. Dacă nu sunt de acord să îl prezinte nu mai încheiem contractul şi au fost de acord.

Horea Uioreanu: Staţi un pic, staţi un pic. Că au o comandă. Cum să nu prezinte proiectul?

David Ciceo: Ei peste tot au spus că au dispoziţie de la Consiliul Judeţean şi că numai cu ei să facem.

Horea Uioreanu: Măi, lăsaţi-mă în pace cu dispoziţiile. Nu există nicio dispoziţie. Unde, să mi-o arate, care dispoziţie, că o mănânc acum. Poate că a dat-o altcineva şi nu ştiu eu.

Semnează Uioreanu.

David Ciceo: Vă spun eu ce spun ei la Ministerul Transporturilor şi la Autoritatea Aeronautică Civilă.

Ioan Oleleu: Poveşti.

David Ciceo: Nu am apucat să citesc contractul, documentaţia de atribuire.

Mihai Teaha: Dumneavoastră aţi declanşat o procedură de achiziţie publică în baza unor documentaţii. Cum sunt, cum nu sunt, documentaţiile, s-a încheiat, s-a făcut acea procedură de achiziţie.

David Ciceo: Dar nu-i finalizată.

Ioan Oleleu: Nu-i finalizată prin încheierea contractului.