monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Făţărnicia conducerii CJ Cluj: “Nimeni nu este mai preocupat decât echipa CJ ca toate problemele de la aeroport să fie rezolvate”

După ce au suspendat efectele hotărârii privind garantarea creditului de 50 de milioane de lei pentru plata lucrărilor la noua pistă de la aeroport şi nici nu au de gând să găsească soluţii favorabile deblocării situaţiei, cei mai importanţi oameni din conducerea Consiliului Judeţean Cluj, în frunte cu Vakar Istvan, Ioan Oleleu, Mariana Raţiu, Claudiu Salanţă şi Simona Gaci le transmit angajaţilor aeroportului că „nimeni nu este mai preocupat decât echipa CJ Cluj ca toate problemele să fie rezolvate”.

“Echipa Consiliului Judeţean Cluj, deliberativ + executiv, este cea care a susţinut necesitatea şi a făcut posibil efortul financiar cu adevărat considerabil menit să permită derularea tuturor proiectelor de investiţii la Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj. În acest fel, cu implicarea totală şi necondiţionată a acestei echipe formate din conducerea instituţiei, consilieri judeţeni, funcţionari din aparatul de specialitate, a fost posibil ca, pentru a lua în calcul doar această perioadă, nu mai puţin de 202.283.308 lei să fie alocaţi proiectelor de dezvoltare a aeroportului clujean doar în ultimii trei ani. Desigur, acestora li se adaugă cei 23.000.000 deja alocaţi pentru plata exproprierilor şi lista poate continua. Or, în aceste condiţii, cum îşi poate imagina cineva că forul administrativ judeţean ar putea fi dezinteresat sau, mai mult decât atât, ar putea pune el însuşi în pericol toate aceste eforturi şi alocări bugetare fără precedent? Nimeni nu este mai interesat decât noi ca tot acest efort să nu fi fost în zadar şi ca el să îşi producă cât mai repede roadele în beneficiul nostru al tuturor – cetăţenii clujeni şi ai întregii regiuni, agenţi economic din zonă, companii aeronautice, angajaţi ai Aeroportului”, se arată într-un comunicat semnat de cei mai importanţi oameni din conducerea CJ Cluj.

Conducerea CJ Cluj le mai transmite angajaţilor aeroportului că “aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean, împreună cu conducerea executivului şi cu consilierii judeţeni de bună credinţă fac eforturi considerabile pentru a rezolva de o manieră optimă problemele semnalate de către dumneavoastră”.


„În ceea ce priveşte situaţia biletelor la ordin, au fost convocate şi li s-a solicitat direcţiilor economice şi juridice ale Aeroportului şi ale Consiliului Judeţean să analizeze punctual fiecare act în parte, urmând a analiza dacă acestea intră în vreun fel sub incidenţa cercetărilor penale care se derulează în cauză în momentul de faţă. Referitor la problema contractului de cesiune de creanţă, Consiliul Judeţean Cluj a solicitat atât Aeroportului cât şi Băncii dar şi societăţii constructoare să furnizeze o copie după acest document de o importanţă capitală pentru deblocarea întregii situaţii. Din păcate însă, din motive greu de înţeles, niciuna dintre părţi nu a răspuns până în acest moment acestei solicitări. Acţiunilor întreprinse în vederea rezolvării problemelor anterior menţionate li se adaugă numeroase altele care au fost, de altfel, comunicate şi cu ocazia întâlnirilor de la sediul Consiliului Judeţean (discuţiile purtate cu Banca, demersurile întreprinse în vederea efectuării de misiuni de audit de către instituţiile abilitate ale statului etc.). În calitatea sa de actor public cel mai interesat de rezolvarea favorabilă şi cât mai rapidă a tuturor acestor probleme, Consiliul Judeţean Cluj îşi reafirmă disponibilitatea totală de a întreprinde toate demersurile necesare şi legale menite să contribuie la intrarea în normalitate, sens în care ne reafirmăm dorinţa de dialog şi colaborare constructivă cu toţi factorii care pot contribui la atingerea acestui deziderat”, mai precizează aceştia.