monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mircea Băsescu rămâne în arest

Mircea Băsescu rămâne în arest

Judecătorii Curții de Apel Constanţa au respins contestaţia lui Mircea Băsescu la decizia de menţinere a arestului preventiv motiv pentru care fratele preşedintelui rămâne în continuare în arest.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au plecat, în jurul orei 15.45, de la Curtea de Apel Constanţa, care judecă contestaţiile acestora la decizia Tribunalului Constanţa, de menţinere a arestului preventiv.

Cei doi au fost urcaţi în dube separate, fiind duşi din nou în arestul Poliţiei Capitalei.


Nelu Traşcă, avocatul lui Mircea Băsescu, a declarat, la ieşirea din sediul Curţii de Apel Constanţa, că fratele preşedintelui şi-a susţinut nevinovăţia în faţa instanţei.

"A susţinut că este nevinovat şi nu recunoaşte nicio acuzaţie. Am susţinut motivat admiterea contestaţiei. Am invocat lipsa de temeinicie a încheierii. Mai concret, în încheierea pronunţată judecătorul de Cameră preliminară susţine că această măsură preventivă nu a depăşit o durată rezonabilă, or acest lucru nu se regăseşte între condiţiile de menţinere a arestului preventiv", a spus avocatul Nelu Taşcă.


El a mai precizat că Mircea Băsescu a spus în faţa instanţei că ar fi greşit să fie discriminat şi să nu i se acorde aceleaşi drepturi ca tuturor cetăţenilor.