monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident MORTAL la Livada: Bătrână lovită de o mașină în timp ce traversa neregulamentar strada

Un accident rutier soldat cu moartea unei bătrâne în vârstă de 71 de ani, a avut loc joi, 24 iulie 2014, în jurul orei 13:20, pe raza localităţii Livada.

Bătrâna a fost lovit de o autoutilitară în timp ce încerca să treacă neregulamentar strada.

„Un bărbat de 35 de ani, din judeţul Argeş, în timp ce conducea o autoutilitară cu semiremorcă pe DN1C E576, pe raza localităţii Livada, din direcţia Cluj-Napoca spre Gherla, a surprins şi accidentat grav o femeie de 71 de ani. Femeia de 71 de ani, din localitatea Sântioana, în calitate de pieton, s-a angajat neregulament traversarea drumului public, prin loc nesemnalizat cu indicatoare și marcaje pentru trecere de pietoni”, relatează IPJ Cluj.


Accidentul s-a soldat cu decesul femeii, constatat după transportarea acesteia la U.P.U. 1 Cluj-Napoca.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier şi luarea măsurilor ce se impun.