Actualitate
Cazul Mădălinei Manole a fost închis
Procurorii care au anchetat cazul Mădălinei Manole, care s-a sinucis la 14 iulie 2010, au dat ieri verdictul: nimeni nu este vinovat de moartea cîntăreţei. Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bucureşti au dispus neînceperea urmăririi penale împotriva vreunei persoane în dosarul privind decesul artistei Mădălina Manole. „Prin rezoluţia din data de 19 ianuarie a Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 din Codul Penal, întrucît decesul numitei Magdalena Anca Mircea nu a fost consecinţa vreunei fapte prevăzute de legea penală”, se arată într-un comunicat al Parchetului, transmis ieri.
Potrivit raportului de autopsie medico-legală, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Ilfov, moartea artistei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă intoxicaţiei cu carbofuran. „Calea de pătrundere a toxicului a fost digestivă (orală). La autopsie s-a constatat o leziune traumatică (plagă contuză parietală stînga, cu infiltrat sanguin epicranian subiacent), care s-a putut produce, cel mai probabil, prin lovire de plan dur în cadrul stării de rău care a premers decesului, nu are legătură cu mecanismul de producere a morţii şi pentru care susnumita ar fi necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în caz de supravieţuire”, se arată în raportul de autopsie medico-legală. Procurorii au mai precizat că una dintre amprentele ridicate de pe flaconul cu Furadan, găsit în apropierea cadavrului, este a artistei.
În ceea ce-l priveşte pe Cristian Urziceanu, cel de la care, prin intermediari, Mădălina Manole a cumpărat Furadan-ul, parchetul a dispus continuarea cercetărilor pentru infracţiunea de trafic de substanţe toxice. Conform Codexului produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în România, carbofuranul face parte din grupa I de toxicitate. Agerpres