monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mame şi fiice, aşteptate la pozat

În perioada 17-19 mai 2011, caravana „Generation’s of Beauty” poposeşte la Iulius Mall. Aici, clujencele sunt asteptate împreună cu mamele lor, pentru şedinţe foto realizate de o echipă de fotografi francezi.

 

Tinerele trebuie să aibă între 14 şi 21 de ani şi minim 1,72 m înălţime. Proiectul este unul caritabil şi îşi propune evidenţierea frumuseţii transmisă din generaţie în generaţie, de la mamă la fiică. Cele două vor fi surprinse într-un portret simplu, natural, fără retuşuri digitale, pe care îl vor primi cadou. Cele mai expresive fotografii realizate în cadrul turneului vor fi reunite într-o expoziţie cu licitaţie. Fondurile obţinute în urma evenimentului vor fi donate Fundaţiei Renaşterea, în scopul prevenţiei şi tratării cancerului de col uterin în rândul tinerelor. Iniţiativa se va desfăşura în 10 ţări din UE pe parcursul anilor 2011 şi 2012, fiind conceput de o echipă de fotografi de modă din Paris.