monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum arată Sala Polivalentă cu două luni înainte de inaugurare - FOTO

Lucrările la Sala Polivalentă se află pe ultima sută de metri. Acum se lucrează la ultimele finisaje.

Sala Polivalenta

Cu aproximativ două luni înainte de finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă, primarul Emil Boc a realizat o vizită la şantierul investiţiei care se ridică la 88 milioane lei.

Principalul punct de atracţie va fi videobox-ul care area patru ecrane de 16 metri pătraţi fiecare. Preţul acestuia este de câteva sute de mii de euro şi este de producţie germană.


“Suntem în grafic cu lucrările. A venit deja şi cubul, îl avem, undeva peste două săptămâni va începe montajul lui. Este cel mai mare şi de fapt singurul din România. Va fi amplasat în mijlocul sălii. Are patru ecrane de 16 metri pătraţi fiecare şi se vor putea vedea pe el imagini full HD, va fi legat cu sistemul de televiziune. Mai există doar la Stadionul Naţional unul asemenea”, a declarat Cristian Maniţiu, director producţie industrială CON-A Sibiu, firma care realizează construcţia.

Sala are o capacitate de 7.000 de locuri, iar la concerte va ajunge la 10.000 de locuri prin demontarea tribunei dinspre strada Uzinei.


Odată cu finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă va fi dată în folosinţă şi o parcare de 450 de locuri.

Fotografii realizate de Valentin Ştefan, student Jurnalism, FSPAC - UBB, anul II