De la portrete robot la trăistuțe ca la bunica

De doi ani de zile, Monica Pintea vinde aproape zilnic trăistuțe realizate manual din spatele unui stand, oferindu-le clienților ei nu doar niște creații de modă care îmbină ingenios tradiționalul cu modernul, ci și, inevitabil, vorbe calde și povești fascinante. În spatele imaginii de meșteșugar amabil, însă, se ascunde o poveste de viață bogată și incredibilă, a unui artist inovator a cărui traiectorie a fost curmată pe nedrept cu mult inainte de timpul său.

O copilărie extraordinară

Monica Pintea s-a născut în aprilie 1947, „încă pe vremea monarhiei”, după cum spune ea, la Sighișoara, într-o familie de intelectuali cu rădăcini aromâne. În ciuda greutăților vremii, caracterizate de lipsurile materiale și de amenințarea rușilor, ea susține că a avut o copilărie extraordinară.

„La noi în familie s-a vorbit limba română, germană și uneori și maghiara, dar ca noi copiii să nu înțelegem ce vorbeau adulții, se vorbea într-o altă limbă. Am întrebat-o pe mama după ani și ani în ce limbă vorbeau ei de fapt, și mi-a spus că era limba albaneză”, povestește ea. Împreună cu sora ei, a crescut la casa bunicilor, înconjurată de natură. „Copilăria mea, de fapt, a fost un echilibru între liberatea extraordinară pe care mi-o dădea alergatul, cățăratul în copaci și traiul alături de animale și... muncă. A fost un prim registru de educație exaordinar: anume responsabilitate, plăcerea de a munci și de a sta în aer curat”, spune Monica Pintea. Serile în casa bunicilor erau dedicate lecturii și ascultatul radioului, care la vremea respectivă era „o poartă imensă spre civilizație și cultură”.

Portrete robot

La liceu, a venit la Cluj, unde a studiat în paralel la Liceul de Arte Plastice și la cel de Muzică, studiind apoi Grafica la București. În Capitală, timp de un an și jumătate, a lucrat ca și primul grafician criminalist din România, într-o perioadă în care realizarea portretelor robot începea să fie tratată pe baze științifice, nu doar artistice. A avut parte de colegi extraordinari, susține ea, șeful ei fiind Dumitru Ceacanica, cel mai renumit criminalist român. „Atunci am învățat să delimitez spiritul boem de corectitudinea în baza legii, să zic”, îşi aduce ea aminte. De asemenea, aceea a fost perioada în care a învățat Codurile Penale și de Procedură.

4 brevete de invenție în domeniul ceramicii

După experiența din București, Monica Pintea s-a întors în 1973 la Cluj, unde a început o carieră lungă și de succes în domeniul ceramicii, lucrând ca și creator pentru decorurile de serie. Acolo, susține ea, dragostea ei pentru științele exacte, insuflată de către tatăl ei, profesor de matematică, i-a oferit un ajutor enorm. „În orice domeniu, matematica își are rostul ei,” îi spunea acesta. În 1975, a înaintat prima propunere de brevet în domeniul tehnicii de decorare a ceramicii, care a fost inclus în ramura de fizică. A continuat să lucreze la brevete de invenție, mutându-se înapoi la București în anul 1977 unde a înaintat un brevet în domeniul chimiei cu prioritate internațională, recunoscut în Spania, Grecia, Italia și Franța. „Pornind de la decor, cu ajutorul tehnologiei, am brevetat și orginialul, procedeul tehnologic, linia de lucru cât și produsul,” își amintește ea. Au urmat alte două brevete, unul în 1987 pentru decorarea maselor plastice, și unul în 1996, pentru tehnica de decorare în serie a porțelanului.

În anul 1999, cariera Monicăi Pintea, dar şi a multor colegi de breaslă, a fost curmată brusc de o lege care i-a scos forțat la pensie. „Unii pur și simplu au fost umiliți. Un artist la 52 de ani este în plină maturitate și încă este capabil să dea foarte mult”, susţine Monica Pintea. Sora ei, de asemenea un artist extraordinar în domeniul picturii pe porțelan, n-a rezistat șocului, ea nemaiputând să se atingă de pensulă și de creion. „O fire, într-adevăr, de artist, de o sensibilitate și de o cultură extraoridinară. A fost o tragedie”, povesteşte trist femeia.

Un nou început

Deși mulți din jurul ei au abandonat lucrul, Monica Pintea nu s-a lăsat doborâtă. Și-a creat o firmă pe persoană fizică, pe latura artistică, de cercetare și de realizare de târguri și expoziții atât naționale, cât și internaționale. Ea crede că originea ei aromână și-a spus cuvântul în acel moment, cât și promisiunea făcută față de tatal ei, de a nu îl dezamăgi vreodată și de a-i duce numele mai departe, fiind un om foarte tare. A colaborat cu Institutul de Cercetare și a lucrat în proiectare, amenajări interioare, ajungând în final să confecționeze trăistuțele pentru care este cunoscută în ziua de azi, folosindu-se de ceea ce a învățat în copilărie: „Fetiță fiind, la 5-6 ani, pur și simplu mi-a pus mama andrelele, croșeta și acul în mână, și am cusut. Încă mai păstrez primul meu lucru de mână”. Nu consider[ că aceasta îndeletnicire era una de gospodină - era un lucru perfect normal, familia educând-o să-și odihnească mintea și picioarele, în timp ce mâinile continuau să meargă. A experimentat cu mai multe tehnici de țesut în tinerețe - țesând la ramă pe verticală, a deprins tehnici care caracterizau modul de lucru din Oltenia, Moldova și Transilvania. Nu a uitat niciodată aceste lucruri: „Nimic nu este pierdut. În momentul în care acumulezi niște date, poți la un moment dat să le scoți la suprafață”.

Ideea de a face o afacere din trăistuțe i-a venit în 1999, după ce a mers la Festivalul Medieval de la Sighișoara cu una din creațiile ei, atrăgând privirea și atenția celor de acolo. Din 2000 s-a întors în orașul ei natal, unde, timp de 12 ani, a avut un stand în apropierea turnului cu ceas din cetate. Ea povestește de ce preferă să-și numească creațiile trăistuțe: „Intră în tradiție. Este un capitol de sine stătător, adiacent portului popular”.

În urmă cu doi ani s-a întors din nou la Cluj-Napoca, unde s-a înscris în Asociația Meșteșugarilor și a continuat să lucreze la trăistuțe. „Aici este chestiunea. Ce face un creator de profesie? Gândește. Lucrurile trebuie să se lege, așa e normal în viață,” conchide ea. „Suportul meu este munca aceasta, care îmi oferă sănătate morală. Știi cum se spune la frumos în limba albaneză? Bucura. Și, de fapt, asta este: ceva frumos te bucură, îți bucură sufletul.”

Flavia DIMA, student Jurnalism, FSPAC – UBB, anul II