monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujean, cercetat de polițiștii pentru delapidarea a 4.000 de euro

Un bărbat de 40 de ani, din comuna Mărişel, este cercetat de poliţişti clujeni pentru delapidarea a 4.000 de euro, pe care şi i-ar fi însuşit în calitate de gestionar şi conducător auto al unei societăţi comerciale.

La data de 4 august 2014, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unităţii de parchet competente, poliţişti de investigare a fraudelor din cadrul IPJ Cluj au pus în mişcare acţiunea penală faţă de un bărbat de 40 de ani pentru delapidarea a 4.000 de euro.

„În calitate de gestionar şi conducător auto al unei societăţi comerciale din Cluj-Napoca, bărbatul ar fi încasat contravaloarea unor servicii de transport de la un agent economic din Craiova şi nu i-ar fi predat administratorului societăţii. Bărbatul si-ar fi înşuşit şi ar fi folosit cei 4.000 de euro în interes personal. În cauză, se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de „delapidare”, faptă prevăzută de Codul penal, cercetările fiind continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale”, informează IPJ Cluj.