monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Elena Udrea: Accept provocarea Ice Bucket Challenge venită din partea domnului Emil Boc

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat luni, la Alba Iulia, că acceptă provocarea Ice Bucket Challenge venită din partea fostului premier Emil Boc, urmând să facă acest gest în faţa Guvernului, deoarece intenţionează să-l provoace pe Victor Ponta să-şi asume „un duş cu apă rece” pentru „a se trezi la realitate”.

Preşedintele PMP, Elena Udrea

„Accept provocarea domnului primar Emil Boc, fostului prim-ministru Emil Boc, cu plăcere. (...). Cred că o să o fac în faţa Guvernului. Mă gândeam să-l provoc pe domnul Victor Ponta să îşi asume un duş din acesta, cu apă rece, pentru că are nevoie să se trezească la realitate”, a afirmat Elena Udrea, candidatul PMP la prezidenţialele din noiembrie, într-o conferinţă de presă.

Întrebată dacă cumva glumeşte, Elena Udrea a răspuns negativ.


„Nu, nu glumesc. Chiar la asta m-am gândit. Deci, dacă n-am făcut-o la Cetate (fortificaţia din Alba Iulia - n.r.), o să mă duc la Bucureşti şi o să-l provoc în faţa Guvernului pe domnul Victor Ponta să se trezească puţin la realitate, să facă o baie cu apă rece”, a spus Udrea.

În ceea ce priveşte celelalte persoane pe care le va nominaliza la provocarea duşului cu gheaţă în scop caritabil, Elena Udrea a menţionat că o să se mai gândească.


Ea a afirmat că, la un moment dat, s-a gândit să răspundă provocării lansate de Emil Boc şi să îşi toarne o găleată cu apă rece pe cap chiar în Cetatea din Alba Iulia şi cu mesajul că reabilitarea acesteia este un proiect la care a ţinut foarte mult, pe care l-a sprijinit şi pe care l-a finanţat foarte mult.

„Însă, aveam această conferinţă de presă şi nu puteam să vin la dumneavoastră după ce îmi puneam în cap o găleată cu apă şi gheaţă”, a conchis Elena Udrea.