Actualitate
Opt state membre NATO vor crea o forță pentru mobilizare rapidă în fața Rusiei
Marea Britanie şi alte şase state vor crea o forţă comună formată din cel puţin 10.000 de membri, ce va include unităţi aeriene şi navale, precum şi trupe la sol, pentru a consolida capacitatea NATO în faţa agresiunii Rusiei din Ucraina, informează Financial Times.
Scopul este formarea unei forţe pregătite pentru mobilizare rapidă şi pentru exerciţii frecvente. Oficialii implicaţi în crearea ei au afirmat că această forţă va avea capacitatea de a creşte semnificativ. Noua forţă va include unităţi aeriene şi navale, precum şi trupe la sol, va fi condusă de comandanţi britanici, iar celelalte state vor contribui cu trupe şi unităţi specializate.
Statele implicate în prezent sunt Marea Britanie, Danemarca, Letonia, Estonia, Lituania, Norvegia şi Olanda. Canada şi-a exprimat de asemenea interesul de a participa. Anunţul privind crearea forţei va fi făcut săptămâna viitoare de premierul britanic David Cameron, în calitatea sa de gazdă a summitului NATO din Ţara Galilor.
Invazia rusă din Crimeea şi intervenţia armată din Ucraina a determinat NATO să caute reacţii politice robuste pentru a contracara noi agresiuni din partea Moscovei. Alianţa a evitat să mobilizeze trupe permanente în estul Europei, dar s-a angajat să efectueze exerciţii militare semnificative şi să dezvolte forţe de reacţie mai flexibile şi mai rapide.
Deşi detaliile noii forţe conduse de Marea Britanie urmează să fie stabilite, aceasta va fi implicată probabil, în mod regulat, în exerciţii semnificative în Europa şi în alte părţi, potrivit unui ofiţer militar de rang înalt.
Analiştii apreciază că aceste măsuri vor trimite un mesaj esenţial Kremlinului. „Trebuie să punem capăt ideii unor zone diferite de securitate în Europa”, a declarat Jonathan Eyal, director international la Royal United Services Institute din Londra.