Actualitate
Protest în Piața Unirii față de legea traseismului politic
Peste 40 de persoane au protestat, duminică, în Piaţa Unirii, faţă de OUG care permite migraţia primarilor, participanţii împărţind trecătorilor colivă pentru statul de drept.
Participanţii au avut asupra lor afişe cu mesaje precum "Perspectivă tristă, România traseistă”, "Opriţi monta cu Ponta”, "Jos Guvernul”, "Guvernul României organizează casting pentru producţia "Ali Ponta şi 40 de hoţi”, "Pesedism egal proxenetism”, "Ponta – peştele prostituţiei politice” sau "Moralitatea ta e nulă dacă sari din partid în partid”.
Protestatarii au împărţit trecătorilor aflaţi în Piaţa Unirii pahare cu "colivă pentru statul de drept”.
Unul dintre manifestanţi, Cornel Vâlcu, a declarat presei că emiterea OUG care permite migraţia primarilor este "o încălcare brutală a democraţiei”.
"Protestul este organizat faţă de OUG care legalizează pentru 45 de zile traseismul politic. Una dintre bolile democraţiei româneşti, care este mutarea politicienilor dintr-un partid într-altul, şi-a găsit o nouă legalizare. Guvernul decide printr-o OUG, nejustificată sub aspectul urgenţei, să aducă spre el politicieni care vor controla votul la alegeri”, a spus Vâlcu, citat de Mediafax.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la începutul şedinţei Guvernului, că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând şi că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.