Actualitate
Bolnavii de diabet, înregistraţi într-un registru informatic
Medicii specialişti care au în evidenţă bolnavi de diabet vor înregistra din 1 iulie bolnavii într-un registru informatic, special.
Comisia de diabet a Ministerului Sănătăţii şi-a dat acordul cu privire la punerea în aplicare a unui program informatic în toate spitalele care derulează Programul naţional de diabet zaharat din România.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului, „lipsa unei evidenţe informatizate şi unitare la nivel naţional a tuturor bolnavilor care au beneficiat de tratament în cadrul programului a determinat imposibilitatea monitorizării în timp real a costurilor realizate, ceea ce a permis creşterea necontrolată a cheltuielilor şi apariţia arieratelor în cadrul programului”. Prin introducerea registrului informatic, se estimează că se vor monitoriza şi eficientiza cheltuielile din sănătate.
De asemenea, “implementarea Registrului naţional de diabet zaharat va asigura transparenţa în cheltuirea banilor publici alocaţi Programului naţional de diabet zaharat, în acord cu obiectivele asumate prin Programul de guvernare menţionat”, se arată în proiectul de lege referitor la introducerea registrului informatic.
În document se mai precizează că se poate realiza un control al costurilor în cadrul din Programului naţional de diabet zaharat prin utilizarea acestui programului informatic deoarece această aplicaţie va permite interconectarea tuturor furnizorilor de servicii medicale care derulează Programul naţional de diabet zaharat.
Reprezentanţii Ministerului mai spun că se va îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei şi va creşte calitatea vieţii în condiţiile compatibilizării sistemului sanitar românesc cu cel din Uniunea Europeană, ceea ce va permite o monitorizare mai atentă şi mai corectă a bolnavilor cu diabet zaharat.