monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peter Tunde, adjuncta ISJ Cluj, a fost ARESTATĂ PREVENTIV. Procurorii anticorupţie o acuză că a luat MITĂ 10.000 de euro

Inspectoarea generală adjunctă a Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Peter Tunde, reținută de procurorii DNA în urma unui flagrant, a fost prezentată marți Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. După mai bine de o oră de audieri, judecătorii clujeni au decis arestarea sa preventivă. Procuror de şedinţă a fost şefa DNA Cluj, Elena Botezan, cea care a instrumentat şi dosarul preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu.

Atât la intrarea în sala de judecată, cât şi la ieşire, Peter Tunde nu a vrut să dea nicio declaraţie. La Tribunalul Cluj a fost prezent şi soţul acesteia, Peter Paul, angajat la Aeroportul Internaţional Cluj.

Avocatul lui Peter Tunde, Radu Chiriţă a declarat că a formulat o contestaţie la măsura luată de Tribunalul Cluj, care potrivit legii se va judeca la Curtea de Apel Cluj.


Peter Tunde este acuzată de trafic de influență în formă continuată privind intervenții în favoarea unor candidați la examenele de bacalaureat.

Potrivit DNA, în perioada iunie — 1 septembrie, Peter Tunde a pretins și a primit de la cinci persoane, direct sau prin intermediar, suma totala de 9.600 euro pentru ca, prin influența de care se bucura la profesori-membri în comisiile de evaluare de la examenele de bacalaureat din sesiunile de vară și toamnă, să intervină asupra acestora și să determine notarea superioară a lucrărilor unor candidați pentru a le asigura promovarea examenelor.


"Din totalul banilor primiți, la data de 1 septembrie, inculpata a primit de la o persoană, în scopul menționat anterior, suma de 1.000 euro, reprezentând o parte din suma de 2.200 euro anterior pretinsă de la persoana respectivă, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante", se arată într-un comunicat DNA.

Inspectorul general adjunct al ISJ Cluj Tunde Peter a fost reţinută în urma unor percheziţii făcute în biroul acesteia, unde anchetatorii au găsit o sumă de bani în euro, despre care se presupune că ar fi fost primită ca mită pentru bacalaureat, potrivit unor surse din cadrul anchetei.


Avocatul lui Tunde Peter, Radu Chiriţă, a declarat, luni seară, că audierile la sediul DNA au durat "mai multe ore". Întrebat ce acuzaţii i se aduc clientei sale, Radu Chiriţă a refuzat să răspundă, comentând că "justiţia nu se face în presă".

Contactat de Mediafax luni după-amiază şi întrebat dacă are cunoştinţă despre o posibilă reţinere a unui inspector şcolar adjunct din Cluj pentru luare de mită la examenul de bacalaureat, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a răspuns că acesta a fost deja eliberat din funcţie.


De asemenea, reprezentanţii ISJ Cluj au precizat printr-un comunicat de presă că Peter Tunde încetează detaşarea acesteia în funcţia de inspector general adjunct.

“În baza ordinului de ministru numărul 4469 din 01.09.2014 încetează detaşarea profesorului Peter Tunde Ilona Csilla în funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj. Cu aceeaşi dată, Peter Tunde revine la catedra rezervată", transmite ISJ Cluj.


Tunde Peter ocupă funcţia de inspector şcolar judeţean adjunct din anul 2006, fiind susţinută de UDMR.

Conform ultimei declaraţii de avere, din luna iunie, postată pe site-ul ISJ Cluj, Peter Tunde a avut anul trecut venituri de 44.087 lei, iar soţul ei, angajat la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, de 24.227 lei. De asemenea, cei doi deţin un teren intravilan în comuna clujeană Feleacu, de 1.800 de metri pătraţi, respectiv unul de 149 de metri pătraţi în Cluj-Napoca. Ei mai deţin şi două apartamente în Cluj-Napoca, de 93 şi 115 metri pătraţi, dar şi o casă, tot în municipiu, de 108 metri pătraţi.

Potrivit declaraţiei de avere, Tunde Peter are două credite bancare de aproape 90.000 de euro.

Fiul său, Pal Peter, este membru al PDL şi este consilierul personal al primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. El a fost consilierul lui Boc şi în perioada când acesta a deţinut funcţia de prim-ministru.