Actualitate
Fundaţie clujeană, premiată la Gală United Way România
Companii, fundaţii, organizaţii neguvernamentale şi voluntari care s-au implicat în proiecte sociale, au fost premiaţi la sfârşitul săptămânii trecute în cadrul Galei United Way, desfăşurată la Bucureşti.
Printre organizaţiile premiate în cadrul Galei United Way s-a aflat şi Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor – filiala Cluj, care s-a remarcat în domeniul educaţiei.
Clujul a fost şi el reprezentat în cadrul galei United Way, având chiar un premiant - Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor - Filiala Cluj. „Gala United Way marchează începutul campaniei de strângere de fonduri a United Way şi la Cluj. Deşi se anunţă deja un an greu, împreună cu partenerii noştri companii vom încerca să-i ajutăm pe cei mai vulnerabili clujeni. Ne bucurăm de asemenea că am putut recompensa cu ocazia Galei United Way 2011 una dintre organizaţiile clujene pe care le-am finanţat în anul 2009-2010 - Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor - Filiala Cluj - care s-a remarcat ca un exemplu de profesionalism în domeniul educaţiei, ajutând un număr de 60 de elevi din Şcoala Specială nr. 2 din Cluj să-şi îmbunătăţească rezultatele şcolare şi alţi 20 de tineri liceeni să-şi îmbunătăţească abilităţile în muncă cu copiii cu nevoi speciale”, a spuns Marina Boeriu, reprezentant local Cluj al United Way România.
Invitaţi de prestigiu
Gala United Way a reprezentat un moment special de întâlnire între reprezentanţi ai lumii de afaceri, oficiali, ambasadori şi diplomaţi, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile. Printre invitaţii de onoare s-au numărat reprezentanţi ai corpului diplomatic: E.S. Mark Gitenstein – Ambasadorul SUA; E.S. Michael Schwarzinger – Ambasadorul Austriei; E.S. Philippe Beaulne – Ambasadorul Canadei; E.S. Tanya van Gool – Ambasadoarea Olandei, Mr. Rudolf Lukavsky – Consilier Comercial al Ambasadei Austriei.
5.000 de persoane, beneficiarii United Way
Pe parcursul anului 2010, datorită susţinerii partenerilor săi, United Way a sprijinit peste 5.000 de persoane din întreaga ţară, implicându-se în a-i ajuta să aibă o viaţă mai bună. Dintre aceştia 1.250 au fost copii ce provin din 540 de familii cu grave probleme economice şi care erau cu risc de abandon şcolar, care au beneficiat zilnic de educaţie, socializare, sprijin material şi psihologic, integrare şcolară. 87 de părinţi au voluntariat în cadrul acestui proiect, iar alţi 137 şi-au găsit un loc de muncă. Un număr de 180 de persoane în vârstă au primit îngrijire la domiciliu, sprijin material, medical şi social, iar mai mult de 1.250 de persoane fără adăpost au primit hrană, asistenţă medicală, asistenţă socială şi consiliere. În plus, dintre aceştia, 438 au fost ajutaţi să îşi clarifice statutul legal, 337 şi-au îmbunătăţit condiţiile de locuit, 225 şi-au găsit un loc de muncă şi 100 au primit alte venituri (pensie, ajutor social). Alţi 150 de tineri şi 100 de copii cu dizabilităţi au beneficiat de terapie, educaţie şi terapie ocupaţională. 45 au început educaţia formală, 10 au absolvit cursuri profesionale şi 55 s-au pregătit pentru muncă sau şi-au găsit un loc de muncă. Nici bolnavii suferinzi de boli grave (cancer, SIDA, tuberculoză) nu au fost lăsaţi deoparte - peste 1.000 de adulţi au beneficiat de servicii de îngrijire la domiciliu, suport material, social şi spiritual, iar 1.250 de copii au beneficiat de activităţi educaţionale precum origami, teatru, pictură.
Programe de susţinere în educaţie şi sănătate
În 2011, campania United Way se va derula în parteneriat cu 50 de companii şi angajaţii acestora şi îşi propune să strângă fonduri pentru susţinerea a 35 de programe în domeniile educaţie, sănătate şi integrare economică şi socială. Fondurile provin din sponsorizări de la companiile implicate şi din donaţii salariale, preponderent lunare, din partea angajaţilor şi a altor persoane.