monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Iaţeniuk: Kievul va institui legea marţială în estul Ucrainei, dacă armistiţiul nu va da rezultate

Ucraina va trebui să instituie legea marţială în regiunile Doneţk şi Lugansk (est), dacă armistiţiul intrat în vigoare vineri nu va avea rezultate pozitive, a declarat duminică premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, citat de agenţia RIA Novosti.

"Nu este nevoie de legea marţială, în cazul în care există un plan de pace susţinut de Uniunea Europeană, de către Statele Unite şi respectat de Rusia. Însă dacă acest armistiţiu va înceta, nu va exista o altă soluţie", a explicat Iaţeniuk, într-o emisiune a postului de televiziune ucrainean 1+1, informează Mediafax.

În opinia sa, instituirea legii marţiale are mai multe avantaje, inclusiv consolidarea sistemului de apărare. De asemenea, premierul ucrainean a îndemnat Occidentul să menţină sancţiunile împotriva Rusiei, în pofida unui posibil acord de pace durabil în estul Ucrainei. "Sancţiunile Uniunii Europene demonstrează că nicio ţară nu mai are încredere în Rusia. Menţinerea acestor sancţiuni este necesară, pentru ca nimeni să nu uite de situaţia din Ucraina, de Crimeea şi de alte conflicte", a adăugat el. "Lumea nu trebuie să uite de agresiunea rusă", a subliniat Iaţeniuk.


Săptămâna trecută, liderul partidului Batkivşcina, fostul premier Iulia Timoşenko, a reiterat că este necesară impunerea imediată a legii marţiale în estul Ucrainei din cauza agresiunii externe.

Etichete: arseni iateniuk