monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Cârtița” din DNA Cluj mergea în vacanță cu amanta pe banii celor anchetați

La începtul acestui an, DNA Cluj și-a dat seama că are în interior un angajat care compromite, pe rând, marile dosare de corupție. Două dintre acestea se refereau la președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, și la mafia cărnii stricate.

După șase luni de anchetă, procurorii au aflat informații șocante despre comisarul șef Valentin Tătar, ofițerul de poliție judiciară, la DNA Cluj supranumit „cârtița” din DNA. Potrivit anchetatorilor, „acesta trăia pe picior mare și mergea cu amanta în excursii la Budapesta sau Viena, cu bani «împrumutați» de la persoane aflate în atenția DNA Cluj”, scrie evz.ro.

În dosarul penal care îl privește, se arată că polițistul făcea cumpărături extravagante, care depășeau cu mult salariul lui, cum ar fi o canapea de lux de 8.500 de lei. Surse judiciare susțin că „Tătar a mers în vacanță cu amanta, la Budapesta, cu bani împrumutați de la omul de afaceri Ion Căpriță Neicuțescu, care a preluat spațiile comerciale folosite de societatea Michelangelo SRL, din Cluj Napoca, ai cărui patroni au fost arestați după ce au pus în vânzare zeci de tone de carne stricată”.


Potrivit unor surse apropiate anchetei, în data de 19 martie 2014, „Tătar a fost filat în timp ce a primit suma de 500 de lei de la concubina omului de afaceri Ion Căpriță Neicuțescu. Întâlnirea a avut loc într-o benzinărie din Cluj Napoca”.

A doua zi, polițistul s-a urcat în mașină și a plecat spre Budapesta, însoțit de o femeie frumoasă, care însă nu era soția lui. Ancheta a stabilit că frumoasa blondă se numește Ioana și este de profesie traducător autorizat. Valentin Tătar le-ar fi spus anchetatorilor că „excursia la Budapesta a costat 1.500 de lei, bani care au fost achitați de el și a reprezentat un cadou pentru amantă”.


Că să-și impresioneze iubita, susțin anchetatorii, Tătar ar fi închiriat, pentru un weekend, o cameră la un hotel de lux situat pe malul Dunării.

Comisarul șef Tătar a recunoscut că primea de la omul de afaceri Neicuțescu diverse sume de bani, „dar niciodată ca mită, ci sub formă de împrumut”. Dacă nu avea bani, Tătar se împrumuta de la Neicuțescu cu 200-300 de lei pentru motorină, cu 500 de euro – avans la canapeaua de 8.500 de lei, potrivit procurorilor.


Mai mult, în luna mai, D I I COT a cerut ajutor la DNA Cluj pentru a verifica modul în care magazinele firmei Michelangelo au ajuns la firma lui Neicuțescu. „Când a aflat acest lucru, Tătar a fotografiat adresa DIICOT, iar pe urmă și-a sunat prietenul cu care a discutat amănunte legate de solicitările procurorilor DIICOT”, susțin anchetatorii.

Comisarul Tătar este acuzat că a compromis și o parte din megadosarul de corupție care se referă la președintele suspendat al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu , aflat în arest. „Procurorii DNA și-au dorit ca în plasa corupției să cadă și liderii PSD Cluj, Remus Lăpușan și Ioan Oleleu, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece pe fir a intrat Tătar. În data de 24 ianuarie 2014, senatorul PSD Cluj, Alexandru Cordoș, s-a întâlnit cu finul său, nimeni altul decât Valentin Tătar. Cu această ocazie, Cordoș a aflat că DNA le ascultă telefoanele celor doi PSD-iști, informație pe care a transmis-o mai departe lui Ioan Oleleu”, se arată în dosar. O interceptare dintre Oleleu și Lăpușan, datată 25 ianuarie 2014, arată că Oleleu îi spune lui Lăpușan că senatorul Cordoș i-a spus că telefoanelor lor sunt ascultate.