monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Republica Moldova va primi gaz rusesc din România

Vicepremierul moldovean Andrian Candu, totodată ministru al Economiei, a declarat miercuri că Republica Moldova va putea primi gaz rusesc din România, în cazul în care Ucraina va bloca tranzitul lui din Rusia.

După ce gazoductul Iaşi-Ungheni va fi dat în exploatare, Moscova şi Bucureştiul ar putea ajunge la un acord privind livrarea de gaze ruseşti din România, a declarat Candu.

"Acest fapt va consolida securitatea noastră energetică, dacă tranzitul de gaze prin Ucraina va fi oprit", a adăugat el, menţionând că acest subiect a fost discutat săptămâna trecută la Chişinău, în timpul vizitei vicepreşedintelui Consiliului de Administraţie al Gazprom, Valeri Golubev.


Potrivit Itar-Tass, Candu a subliniat că proiectul privind conectarea sistemului de transport de gaze al Republicii Moldova la reţeaua europeană prin România nu este îndreptat împotriva Gazprom, ci are scopul de a diversifica sursele de energie ale Chişinăului.

Ministerul moldovean al Economiei a anunţat recent că Uniunea Europeană (UE) a alocat suma suplimentară de zece milioane de euro pentru extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni cu segmentul Ungheni-Chişinău, cu scopul asigurării unei alternative de aprovizionare cu gaze naturale a capitalei, cel mai mare consumator din ţară.


Ministerului moldovean a adăugat că această plată suplimentară va fi efectuată în 2015.