monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primele vehicule din al doilea convoi umanitar rus au trecut frontiera spre estul Ucrainei

Primele vehicule din al doilea convoi rus cu ajutor umanitar pentru Ucraina au trecut vineri seara punctul de control vamal rus "Doneţk", îndreptându-se spre punctul vamal ucrainean, relatează Itar-Tass, în pagina electronică.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Serviciului Vamal rus, Raian Farukşin, convoiul este format din 33 de camioane, încărcate cu aproximativ 2.000 de tone de ajutor umanitar, informează Mediafax.

"La ora 23.30 (22.30, ora României), vameşii ruşi au finalizat controlul celor 33 de camioane. Vehiculele se îndeaptă spre punctul vamal ucrainean", a declarat el.


Potrivit Moscovei, al doilea convoi va fi format din 200 de vehicule.

Faruşkin a adăugat că împreună cu aceste camioane au trecut două "vehicule pentru asistenţă tehnică".


Potrivit Itar-Tass, al doilea convoi rus cu ajutor umanitar era pregătit să plece spre estul Ucrainei în urmă cu trei săptămâni, dar Moscova aştepta decizia Kievului.

Un prim convoi umanitar rus, care transporta 1.800 de tone de ajutor, a traversat deja frontiera ruso-ucraineană la sfârşitul lui august, fără verificări din partea Crucii Roşii sau a unui acord al autorităţilor ucrainene. Kievul a denunţat atunci "o invazie directă".