Actualitate
Exerciții militare multinaționale încep în vestul Ucrainei pe fondul încălcărilor armistițiului din estul separatist
În partea de vest a Ucrainei încep luni aplicații militare la care participă 15 țări, inclusiv Statele Unite, România și Republica Moldova, după ce în estul separatist s-au înregistrat duminică noi încălcări ale armistițiului soldate cu victime în rândul civililor în urma unor schimburi de tiruri de artilerie între rebelii proruși și trupele guvernamentale, relatează AFP.
În timp ce autoproclamata republică Donețk a anunțat că duminică s-a efectuat un schimb de prizonieri cu autoritățile de la Kiev, vorbind despre 73 de persoane, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Volodimir Poliovi, a declarat că insurgenții atacă posturile de control ale armatei, iar "actele teroriștilor amenință planul de pace al președintelui" Petro Poroșenko, informează Agerpres. Responsabilul militar ucrainean și-a sprijinit aceste acuzații și pe o declarație a liderului separatist Boris Litvinov, care a afirmat, conform agenției Interfax, că reprezentanții rebelilor care au semnat acordul de încetare a focului s-au angajat doar în calitate de "observatori", nu de participanți direcți la proces.
Ziariștii AFP au fost duminică martorii unui duel intens de artilerie grea în apropierea aeroportului din Donețk, aflat sub controlul trupelor ucrainene. Primăria din acest oraș bastion al separatiștilor a caracterizat situația drept "critică" și a anunțat victime în rândul civililor, fără să ofere detalii cu privire la numărul lor.
Deși președintele Poroșenko a vorbit despre o "schimbare radicală" a situației după armistițiul încheiat pe 5 septembrie, populația din mai multe localități din apropiere de Donețk, cum este Makiika, trăiește în continuare în ritmul bombardamentelor și al nopților petrecute prin pivnițe, notează AFP.
De altfel, armistițiul este privit cu precauție de statele occidentale, care-l consideră insuficient pentru garantarea unei păci durabile. Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a cerut o reglementare politică bazată pe "principiul suveranității Ucrainei".