monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Artistul Alexandru Andrieș revine la Cluj-Napoca pentru a-și relansa primul album „Interioare”

Artistul Alexandru Andrieș revine la Cluj-Napoca pentru a-și relansa primul album „Interioare”

Clujenii sunt invitați să participe sâmbătă, 27 Septembrie 2014, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Cluj, la concertul Alexandru Andrieș dedicat reeditării primului său album – „Interioare”, în variantă remasterizată.”

Alături de Alexandru Andrieş vor fi prezenți pe scenă şi cei trei muzicieni invitaţi la realizarea albumului aniversar: Maria Ioana Mîntulescu (voce), Berti Barbera (percuţie şi muzicuţă) şi Sorin Romanescu (chitară).

„Poate pentru că Andrieș e, cumva, ca și unul „de-al nostru”, un apropiat, vorbești cu drag despre el, simți nevoia să i te adresezi direct. Are acel ceva familiar în felul său de a fi. Parcă aștepți să-l vezi și să-l auzi de-o viață, de pe vremuri reci când piesele lui țineau de cald, însă și de bine, de „îndrăgosteală”, de nostalgie.  Andrieș… Mereu te face să zâmbești cand îl asculți. Cam de 40 de ani - atâția sunt de când cântă. Și nici mai mult, nici mai puțin de 30 (de ani) de la lansarea primului album. Iar la Cluj, în turneu, a fost ultima oară acum 15 ani. Și iată-l, revenind, peste doar câteva zile!” afirmă organizatorii evenimentului despre artistul român.


Alexandru  Andrieș  a cântat mereu cu săli pline, având un public extrem de variat ca vârstă și reușind să îl mențină, dar și să îl împrospăteze mereu, indiferent de epoca și perioadele pe care le-a traversat.  „Unde te duci”, „Frumoasă fată”, „Fără griji”, „Parcul”, „Fluture pe perdea”, „Ochii tăi”, „Poveste mică”, „Ea va veni” sunt doar câteva dintre cântecele lui celebre pe care clujenii vor putea să le asculte din nou în timpul concentului  de la Casa de Cultură a Studenților.

După concert, clujenii vor putea să achiziționeze din foaierul Casei de Cultură a Studenților  CD-ul aniversar cu același titlu – ‘Interioare’, iar doritorilor, Alexandru Andrieș le va oferi autografe pe CD.


Biletele pentru spectacol se pot achiziționa de la Agenția de Bilete a Casei de Cultură a Studenților, precum și la Iulius Mall, lângă Info Center, parter (standul Ticket Events), prețul acestora fiind între 40 și 60 de lei.