Actualitate
Regina Elisabeta, într-o vizită istorică în Irlanda
Ultimul monarh al Marii Britanii care a vizitat Irlanda a fost regele George al 5-lea.
Regina Elisabeta a II-a a ajuns ieri în Irlanda pentru o vizită istorică, prima a unui suveran britanic de la obţinerea independenţei în 1922.
Autorităţile irlandeze au luat măsuri de securitate fără precedent, după alerte cu bombe.
Avionul suveranei britanice, care efectuează pe insulă o vizită de patru zile, a aterizat pe aerodromul din Baldonnel, în apropiere de Dublin.
Îmbrăcată cu un pardesiu şi pălărie de culoarea Irlandei - verde, regina Marii Britanii a fost întâmpinată de vicepremierul irlandez, şeful diplomaţiei Eamon Gilmore. Suverana britanică, în vârstă de 85 de ani, este însoţită de soţul său, prinţul consort Philip, de 89 de ani.
După ce a primit un buchet de flori de la o fetiţă, cuplul regal britanic s-a îndreptat spre sediul preşdinţiei, pentru o întâlnire cu preşedintele Irlandei, Mary McAleese.
Aproximativ 10.000 de trupe ale poliţiei irlandeze şi ale armatei sunt desfăşurate pe teren, în scopul creării unui dispozitiv de securitate fără precedent pe insulă, pe fondul temerii că grupurile de disidenţi ale Armatei Republicane Irlandeze (IRA), acum inactivă, vor încerca să pună la cale un atentat.
Cu toate că majoritatea cetăţenilor înţeleg că prezenţa reginei Elisabeta a II-a în Irlanda reflectă normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări, o anumită categorie a populaţiei continuă să privească spre trecut. Din acest motiv, poliţiştii îi supraveghează, alături de militari, pe disidenţii cunoscuţi.
Cei mai radicali disidenţi măsoară trecutul recent prin numărul de morţi, de peste 3.000, pe care i-au făcut cele aproape patru decenii de violenţă între catolici şi protestanţii leali coroanei britanice.
Relaţiile dintre Irlanda şi Marea Britanie s-au normalizat total în urma acordului de pace din Vinerea Sfântă (1998), însă faptul că insula este încă împărţită în două jurisdicţii oferă condiţiile prielnice pentru ca un grup redus de disidenţi să menţină lupta armată, informează Agerpres.