monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trei maşini implicate într-un accident în Gherla

Un accident rutier a avut loc duminică, în Gherla, în jurul orei 20:30, soldat cu rănirea uşoară a unei persoane şi avarierea a trei autovehicule, după ce un şofer nu a respectat semnificaţia indicatorului „cedează trecerea”.

Accidentul a avut loc la intersecţia străzii Liviu Rebreanu cu strada Gării. Un bărbat de 56 de ani, din Gherla, în timp ce conducea autovehiculul pe strada Gării, ajuns la intersecţia cu strada Liviu Rebreanu, nu a respectat semnificaţia indicatorului "cedează trecerea” şi a pătruns în intersecţie, virând spre dreapta.

Astfel, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu o maşină aflată în coloana de vehicule, formată la nivel de trecere cu calea ferată din zonă, condusă de o femeie de 42 de ani.


În urma impactului, a doua maşină a fost proiectată în autovehiculul aflat în spate, condus de un bărbat de 40 de ani, din Gherla.

La solicitarea poliţiştilor de a testa conducătorii auto cu aparatul etilotest, primul conducător auto a refuzat, fiindu-i recoltate probe biologice. De asemenea, bărbatul de 40 de ani, conducătorul autoturismului aflat în coloana de vehicule se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,53 g/l alcool pur în aerul expirat. Femeia de 42 de ani, din municipiul Gherla, a fost rănită uşor.


„Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 10.000 de lei. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurrilor în care s-a produs accidentul”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Etichete: gherla sofer beat