monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tineri, reţinuţi pentru complicitate la tâlhărirea unei clujence de 84 de ani

Doi bărbaţi, ambii în vârstă de 25 de ani, au fost reţinuţi 24 de ore fiind bănuiţi că ar fi complicii unui tânăr de 20 de ani care a smuls un lănţişor de aur de la gâtul unei femei de 84 de ani.

Poza ilustrativă

Potrivit poliţiştilor clujeni, în data de 9 septembrie un tânăr de 20 de ani, având faţa acoperită, ar fi bătut la uşa unei femei de 85 de ani din Câmpia Turzii şi i-ar fi smuls acesteia lănţişorul din aur de la gât. El a fost prins de poliţiştii clujeni şi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru tâlhărie calificată.

Hoţul a fost ajutat de doi bărbaţi de 25 de ani, din localităţile Viişoara şi Turda. Primul ar fi asigurat paza locului faptei, iar cel de-al doilea s-a ocupat de transportul auto la şi de la locul faptei. Cei doi tineri au fost identificaţi şi reţinuţi de poliţişti, în data de 24 septembrie, pentru complicitate la tâlhărie.


„Bărbaţii de 25 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către poliţişti, sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, faptă prevăzută de Codul penal. Aceştia urmează să fie prezentaţi Judecătoriei Turda, cu propunerea de arestare preventivă. În cauză, cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, transmit reprezentanţii IPJ Cluj.