Scriitorul Mircea Horia Simionescu a murit

Alături de Radu Petrescu şi Costache Olăreanu, Mircea Horia Simionescu a făcut parte din aşa-numita „Şcoală de la Tîrgovişte”, care a deschis drumul postmodernismului românesc. Scriitorul Mircea Horia Simionescu s-a născut pe 23 ianuarie 1928, la Târgovişte, într-o familie descinzând din ramura Brătienilor argeşeni (bunica paternă, fiică a lui Ion Brătianu) şi din aceea, bucureşteană, a Căciuleştilor, cu întinse ramificaţii în burghezia furnizoare de nume ilustre în medicină, armată, finanţe, drept.

Mircea Horia Simionescu, datorită scrierilor sale de-o pregnantă originalitate - apropiate spiritual de I. L. Caragiale, Franz Kafka, Julio Cortázar, Jorge Luis Borges, Italo Calvino, Urmuz -, este considerat de Mircea Zaciu un trouble-fête al literaturii postbelice, iar de Adrian Marino, autorul "celei mai bune şi mai bine organizate parodii antiliterare din întreaga noastră literatură".

Însemnările laboratorului epic al lui Mircea Horia Simionescu s-au structurat în ciclul de patru volume "Ingeniosul bine temperat" (1969, 1970, 1980, 1983), epopee a erorilor secolului, o glumă enormă a anotimpurilor în derivă. Opera sa reuneşte şi volumele: "Nesfârşitele primejdii" (1978), "Învăţături pentru Delfin" (1979), "Licitaţia" (1985), "Paltonul de vară" (1996), "Cum se face" (2002), "Pe la amiază" (1974), "Banchetul" (1982), "Îngerul cu corp de bucătărie" (1992), "Fărădelegea vaselor comunicante" (1997), "Răpirea lui Ganymede" (1975), "Trei oglinzi" (1987) şi "Febra" (1998).

Ultima sa carte antumă este masiva culegere de poeme "Versete de unică folosinţă" (2010), potrivit Mediafax.

În 1998, el a primit premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor din România (USR).