monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rezerve mari de petrol, descoperite în Marea Arctică

Societatea rusă de stat Rosneft şi Exxon Mobil, cea mai mare companie americană în domeniul energiei, au descoperit rezerve mari de petrol în Marea Kara, din regiunea arctică, demonstrând că aceasta poate deveni cea mai importantă sursă de petrol din lume.

Anunţul a fost făcut de Igor Secin, directorul general al Rosneft, care a călătorit două zile pe o navă de cercetări rusească până la platforma de foraje unde a fost făcută descoperirea. Forajul a descoperit circa un miliard de barili de petrol, iar structura geologică similară din împrejurimi sugerează că rezervele de petrol din zonă ar putea fi mai mari decât cele din secţiunea americană a Golfului Mexic, a spus Secin.

"Depăşeşte aşteptările noastre. Această descoperire are o importanţă excepţională, demonstrând prezenţa hidrocarburilor în regiunea Arctică", a spus şeful Rosneft, informează Mediafax.


Descoperirea a fost făcută pe fondul acutizării dezacordurilor dintre Rusia şi Statele Unite legate de acţiunile preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina. Puţul a fost forat înainte de termenul limită de 10 octombrie pe care Exxon l-a primit din partea autorităţilor americane, în cadrul sancţiunilor care interzic companiilor din SUA să lucreze în apele ruseşti din regiunea Arctică.

Rosneft şi Exxon nu vor mai putea să efectueze alte foraje, blocând activităţile de explorare şi dezvoltare din regiune, în pofida descoperirii anunţate sâmbătă.


"Am descoperit hidrocarburi, dar este prematur să facem speculaţii în legătură cu rezultatul. Obiectivul nostru principal este să finalizăm lucrările la puţ şi să oprim operaţiunile în siguranţă, în conformitate cu licenţa dată de guvernul SUA", a declarat Richard Keil, purtător de cuvânt al grupului american.

Exploatarea rezervelor de petrol din regiunea arctică, activitate care va costa sute de miliarde de dolari, pe parcursul mai multor decenii, este una dintre cele mai mari ambiţii ale preşedintelui Putin. Pe măsură ce actualele exploatări din Siberia îşi epuizează rezervele, Rusia are nevoie să dezvolte noi proiecte, care să îi susţină rivalitatea cu SUA pentru poziţia de cel mai mare producător de petrol şi gaze din lume.


Producţia la zăcământul din Marea Kara ar putea începe în cinci-şapte ani, a spus Secin, adăugând că zăcământul descoperit acolo se va numi "Victoria".

Puţul forat în Marea Kara, cel mai costisitor din istoria rusă, a ţintit o structură subacvatică numită Universiteţkaia, iar succesul acestuia a fost considerat esenţial pentru strategia Rusiei în regiune. La ceremonia de lansare a forajului, care a atins o adâncime de peste 2.000 de metri, a fost marcată de o ceremonie la care au participat Putin şi Secin.


Importanţa forajelor din Oceanul Arctic a fost unul dintre motivele pentru care explorarea offshore de petrol a fost inclusă în cea mai recentă rundă a sancţiunilor americane.

Exxon şi Rosneft au au acord de colaborare la explorările din Oceanul Arctic.


"Ambele părţi speră că până când vor fi pregătite să înceapă forajul la următorul puţ, sancţiunile vor fi ridicate", a declarat Julian Lee, analist în domeniul petrolului la Bloomberg First Word în Londra.

Miza este mare pentru Exxon, cel mai mare producător de energie la nivel mondial, cu o capitalizare de 408 miliarde de dolari.

Preşedintele şi directorul executiv al Exxon, Rex Tillerson, mizează pe descoperirile din Rusia pentru a inversa trendul de stagnare a activităţilor de explorare şi cel de creştere a costurilor de extragere a ţiţeiului şi gazelor.

Producţia de petrol a Exxon a scăzut în 2012 şi 2013, iar în acest an este aşteptată o stagnare.