monitorulcj.ro Menu
Actualitate

5 întrebări şi răspunsuri despre Ebola după ce a fost identificat primul caz de infectare în afara Africii

Îngrijorarea legată de Ebola s-a amplificat după ce un liberian a fost diagnosticat cu acest virus în Statele Unite, acesta fiind primul caz de infectare cu Ebola identificat în afara Africii.

sursa foto: northshorejournal.org

CNN a răspuns mai multor întrebări legate de Ebola puse pe reţelele de socializare, informează Mediafax.

Cât timp rezistă virusul pe o suprafaţă?


Un studiu efectuat de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a arătat că virusul rezistă până la 6 zile într-un mediu perfect controlat.

Ebola este distrusă uşor în afara corpului, susţin experţii. Razele ultraviolete, căldura şi expunerea la oxigen dezactivează virusul.


Directorul Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, Thomas Frieden, susţine că în timp ce este teoretic posibil ca cineva să se infecteze cu Ebola prin atingerea unei suprafeţe pe care a strănutat o persoană deja infectată, virusul a fost transmis până acum de la persoană la persoană.

Ce ucide virusul ?


Lucrătorii sanitari şi reporterii CNN din Africa de Vest se bazează pe înălbitor, dar Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor susţine că orice dezinfectant din spital ucide virusul pe o suprafaţă neporoasă.

Pot fluide ale corpului împrăştiate de un pacient să contamineze sistemul de apă?


Virusul nu supravieţuieşte mult în apă, a declarat Jean-Paul Gonzalez de la Metabiota, o companie care urmăreşte bolile infecţioase la nivel mondial.

Virusul depinde foarte tare, susţine acesta, de gazda sa, fie că este vorba de un om sau de un animal, pentru a fi activ.


Ar putea virusul să se transmită prin aer?

Este posibil ca virusul să se transmită în viitor prin aer, dar experţii spun că sunt şanse reduse să se întâmple acest lucru. De fiecare dată când o persoană este infectată cu Ebola, virusul îşi dezvoltă noi capacităţi. Ebola este un virus ARN, ceea ce înseamnă că de fiecare dată când se multiplică, produce una sau două mutaţii.

Când se manifestă simptomele virusului şi care sunt acestea?

Simptomele virusului Ebola apar în general la 8-10 zile distanţă de la infectare, dar pot să se manifeste de la a doua zi de la infectare până la cea de a 21-a.

Printre simptomele de început se numără febră mare, dureri de muşchi şi simptome similare ale răcelii, precum frisoanele. Virusul se manifestă mai apoi prin vomitat şi diaree, posibilă tuse şi dureri în gât.

Pacienţii care sunt aproape de deces sângerează câteodată din ochi, gură sau din alte orificii.

Etichete: cnn dezinfectant ebola