monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parlamentul Crimeei şi-a numit noul lider

Parlamentul Crimeei l-a numit joi, printr-un vot unanim, pe Serghei Aksionov, noul lider al peninsulei anexate de Rusia.

sursa foto: europalibera.org

Toți cei 75 de deputați prezenți au votat în favoarea lui Aksionov. Acesta e cunoscut pentru atitudinea sa dură vizavi de minoritatea tătară din Crimeea, relatează europaliberă.org.

În vârstă de 41 de ani, Aksionov conducea deja Crimeea încă din aprilie, numit de Putin imediat după anexarea fostei regiuni autonome din Ucraina. 


Aksionov e născut în Bălți, în Moldova, e fiul unui militar rus și s-a mutat în Crimeea abia în 1989, unde a făcut parte dintr-o bandă de traficanți numită Salem. Recent a format un grup paramilitar cu care a ocupat în aprilie parlamentul, cu puțin timp înainte de fi numit de Putin în fruntea regiunii.