monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc şi Vuşcan s-au dat în spectacol! Au şutat la poartă la inaugurarea Parcului Sportiv Iuliu Haţieganu - FOTO

Primarul Emil Boc nu ratează nicio ocazie să facă spectacol şi să iasă în evidenţă la evenimentele publice unde se află şi presa.

Emil Boc a testat terenul de fotbal

Joi, la inaugurarea Parcului Sportiv Iuliu Haţieganu al Universităţii "Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, primarul Emil Boc şi prefectul Gheorghe Vuşcan au testat terenul sintetic de fotbal şi au tras câteva şuturi la poartă din punctul de 11 metri. Boc şi-a dat jos sacoul şi a şutat de două ori la poarta apărată de un student. A marcat de ambele dăţi.

"Pe vremuri executam la bară, jos, şi era bară-gol. Am marcat de două ori, fără încălzire, al doilea gol nu îl scotea niciun portar. Terenul este foarte bun şi dacă pentru un om în costum a fost în măsură să satisfacă exigenţele, vă daţi seama cum este pentru sportivi. Acest parc reabilitat reprezintă un model de cheltuire a banului public, un model de calitate şi eleganţă, proiectul făcând parte din cel mai frumos complex sportiv şi de agrement din România, care include Parcul Mare, Cluj Arena, Sala Polivalentă, Sala Sporturilor Horia Demian”, a declarat Emil Boc.


După primar, a venit rândul prefectului Gheorghe Vuşcan care a tras tot de două ori, dar a ratat de fiecare dată. Primul şut a fost apărat de portar, iar al doilea a trecut peste bara transversală. Vuşcan a spus că în tinereţe a jucat fotbal şi a pus rateurile pe seama faptului că nu a mai tras de mult timp la poartă. "Am avut şi ruptură de menisc din cauza fotbalului. I-am dat domnului primar Boc un avans de două goluri, pentru meciul oficial pe care îl vom juca cu Primăria. Lansez o provocare ca echipele celor două instituţii să joace un meci de fotbal”, a afirmat prefectul.