monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vakar Istvan, votat inclusiv de PSD pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj

Vakar Istvan a fost desemnat să exercite atribuţiile preşedintelui de Consiliu Judeţean, până la data depunerii jurământului de către noul preşedinte al CJ Cluj sau până la adoptarea unei noi hotărâri care va conţine prevederi contrare. Vakar a fost votat inclusiv de consilierii judeţeni PSD.

Potrivit legii, în caz de vacanţă a funcţiei de preşedinte al consiliului judeţean, atribuţiile acestuia urmează să fie exercitate de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de consiliul judeţean prin votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie.

În şedinţa extraordinară de joi Vakar Istvan a fost ales în unanimitate cu 31 de voturi „pentru” să exercite atribuţii de preşedinte al CJ Cluj. Pentru prima dată consilierii judeţeni PSD au votat la fel ca PNL, PDL şi UDMR pentru a nu risca să piardă fotoliul de vicepreşedinte care momentan este ocupat de Ioan Oleleu.


“Şedinţa de astăzi a fost organizată pentru că s-a schimbat fondul cauzei. Dacă până acum am fost vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte din cauză că Horea Uioreanu era suspendat fiind în arest preventiv, acum am rămas vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte în urma demisiei lui Horea Uioreanu”, a precizat Vakar istvan.

De asemenea, Horaţiu Catarig a fost delegat consilier judeţean cu atribuţii de vicepreşedinte.


Până la organizarea alegerilor structura de conducere a Consiliului Judeţean Cluj este următoarea: Vakar Istvan vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte, Ioan Oleleu, vicepreşedinte şi Horaţiu Cătărig, consilier judeţean cu atribuţii de vicepreşedinte.

Horea Uioreanu și-a dat săptămâna trecută demisia din funcția de președinte al Consiliului Județean, pe care o deținea din anul 2012. Acesta este în prezent trimis în judecată în două dosare, pentru fapte de corupție.


Uioreanu şi-ar fi pierdut mandatul la şase luni de la arestare, respectiv în 21 noiembrie.

În urma arestării lui Horea Uioreanu, în cadrul Consiliului Judeţean Cluj au avut loc repetate încercări de a pune un vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte în locul său, existând o luptă administrativă între PNL şi PSD în forul deliberativ judeţean. După ce a PNL a reuşit să îl aleagă, cu ajutorul PDL, pe Mihai Seplecan în această funcţie, prefectul a atacat în contencios administrativ această decizie.


În 23 iunie, Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost arestaţi preventiv în 29 mai, măsura fiind ulterior prelungită.