monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Centru de informare turistică de jumătate de milion de lei la Turda

La inițiativa primarului Tudor Ștefănie a intrat în dezbaterea forului deliberativ proiectul privind „Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Turda”, precum și cheltuielile legate de acest obiectiv.

Municipalitatea turdeană va avea o contribuție de 2% din acest proiect, în valoare de 10.234 lei, obiectivul general fiind reprezentat de promovarea potențialului turistic al arealului ce cuprinde municipiul Turda și zonele limitrofe, prin crearea unui Centru Național de Informare și Promovare Turistică în orașul nostru, în scopul dezvoltării turismului și a creșterii numărului de turiști.

Centrul va fi construit în Piața Republicii nr. 38, va fi dotat cu aparatură, mobilier, echipamente IT, software, elemente de identitate vizual, fiind creat și un sistem de promovare online a obiectivelor turistice din municipiul nostru dar și din zonele limitrofe.


Activitățile proiectului se vor implementa pe o durată de 8 luni, iar valoarea eligibilă a acestuia este de 511.718 lei, din care asistența financiară nerambursabilă solicitată este de 501.483,64 lei, reprezentînd 98% din totalul cheltuielilor eligibile, restul fiind reprezentat de cofinanțarea solicitantului.