monitorulcj.ro Menu
Actualitate

James Blunt: "You're Beautiful" este un cântec enervant. Artistul va susţine un concert la Cluj peste două săptămâni

Cântăreţul britanic James Blunt a declarat într-un interviu acordat revistei Hello! că unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale, "You're Beautiful", un hit mondial, este un single "enervant".

"Acest cântec, «You're Beautiful», a tot fost băgat pe gâturile oamenilor, încât a devenit enervant, iar oamenii au început să asocieze artistul cu acest cuvânt", a declarat cântăreţul britanic, referindu-se la piesa sa din 2005, care i-a adus totuşi celebritatea.

Ajuns în fruntea topurilor muzicale din Statele Unite şi Australia, cântecul "You're Beautiful", vândut în peste 3 milioane de copii, vorbeşte în versurile sale despre sentimentele cântăreţului James Blunt atunci când acesta o vede pe fosta lui iubită alături de un alt bărbat.


Artistul britanic, în vârstă de 40 de ani, consideră că acest cântec a fost comercializat pentru fanele sale şi, din acest motiv, i-a "pierdut" pe fanii lui de sex masculin.

"Cei de la marketing m-au descris ca pe o persoană extrem de serioasă şi de fermă, însă eu nu sunt absolut deloc astfel, iar prietenii mei ştiu acest lucru", a adăugat James Blunt, citat de Mediafax.


"Am lansat câteva cântece mai mult decât lacrimogene, pentru care sunt cunoscut în lume, dar cred că am depăşit acest capitol astăzi", a spus artistul.

James Blunt a devenit celebru în 2005, cu piesa "You're Beautiful", care a fost intens difuzată de toate posturile de radio din lume, iar apoi cu single-ul "Goodbye My Lover", inclus pe albumul "Back to Bedlam".


De la debutul său artistic, James Blunt a fost recompensat cu două trofee Brit, unul pentru cel mai bun artist britanic, iar celălalt, pentru cel mai bun material pop, dar şi cu premiul Grammy, în 2007, la categoria "cea mai bună interpretare masculină", pentru cântecul "You're Beautiful". De asemenea, artistul are în palmares două premii Ivor Novello, precum şi alte cinci nominalizări la Grammy Awards, în 2006.

Cântăreţul britanic a susţinut un concert la Sala Polivalentă din Capitală în 2009. Artistul britanic va reveni în România pe 31 octombrie, când va susţine un show în cadrul evenimentelor care vor marca inaugurarea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca.