monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Şantaj de 3.000 de euro. Trei membri ai familiei lui Boby Varga au fost arestaţi

Trei dintre membri familiei lui Boby Varga, bătăuşul din Nimigea cum este mai nou cunoscut după ce, în luna iunie, împreună cu fratele lui au bătut cu bestialitate un student clujean, au fost reţinute pentru 30 de zile, sub acuzaţia de şantaj.

Aceştia l-au şantajat pe un bărbat din comună, cerându-i o sumă de bani pentru a nu-l reclama la poliţie despre faptul că i-ar fi procurat lui Boby Varga un permis de conducere fals, aspect care în opinia lor l-ar fi condus pe tânăr spre moarte, luna trecută, potrivit Gazeta de Bistriţa.

Atât Boby Varga, cât şi fratele său Călin, au avut probleme cu legea, inclusiv în Italia, unde au fost arestaţi pentru agresarea şi jefuirea unui homosexual, în 2010.


În luna iunie, doi tineri de etnie romă din Bistriţa-Năsăud au îngrozit oraşul Cluj-Napoca, după ce au bătut cu bestialitate un student în vârstă de 21 de ani care a îndrăznit să le atragă atenţia că nu e bine să-şi parcheze maşina pe trotuar. În urma bătăii, studentul a suferit o fractură dublă de mandibulă, astfel încât a trebuit să fie operat de urgenţă. Întâmplarea l-a şocat atât de tare pe tatăl tânărului încât i-a provocat un infarct care l-a băgat în mormânt.

Luna trecută, Boby Varga a decedat în urma unui accident de circulaţie, după ce a pierdut controlul volanului şi intrat cu maşina într-un cap de podeţ pe DN 1C în localitatea clujeană Fundătura. Impactul a fost atât de puternic încât pompierii de la descarcerare au avut nevoie de 20 de minute pentru a-l scoate pe tânăr dintre fiarele contorsionate ale maşinii. Fiind intrat în stop cardio-respirator, medicii de la ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru el.


Pentru moartea lui Boby Varga, rudele au încercat să găsească un vinovat. Evident nu a fost faptul că tânărul a condus probabil cu viteză foarte mare şi nu a mai putut stăpâni foarte bine volanul autoturismului, sau aşa cum susţineau până la un moment dat rudele lui şi apropiaţii acestuia – o defecţiune tehnică a maşinii, ci cel care i-a pus în mână permisul de conducere.

Trei dintre rudele lui Boby Varga, printre care se numără şi fratele acestuia, au început să îl terorizeze pe un consătean, cerându-i bani în schimbul tăcerii lor cu privire la modul în care ar fi făcut rost mortului de permis. Potrivit surselor Gazetei de Bistriţa, suma pe care rudele lui Boby Varga i-ar fi pretins-o consăteanului în schimbul tăcerii lor, s-ar ridica la circa 3.000 de euro.


Şantajatul nu a cedat însă presiunilor şi i-a reclamat la poliţie, la începutul acestei luni, când s-a organizat şi un flagrant pe raza oraşului Năsăud. Drept urmare, rudele lui Boby Varga au fost reţinute pentru 24 de ore şi mai apoi arestate preventiv pentru 30 de zile.

Cât despre veridicitatea permisului de conducere, reprezentanţii poliţiei bistriţene spun că încă se fac cercetări în acest sens, documentul fiind trimis pentru expertiză. În cazul în care se va dovedi că este unul fals, bărbatul care i-a procurat lui Boby Varga permisul va avea de a face şi el cu legea.