Actualitate
Bălării în loc de centru comercial. De ce stă nefolosit, de cinci ani, un teren din centrul orașului
În loc de centru comercial, clujenii văd în fiecare zi un șantier abandonat plin de bălării.
Ruinele șantierului Akademia Center se întind pe 7.000 mp pe strada B.P. Hasdeu, din centrul orașului. De mai bine de cinci ani, terenul este abandonat și în locul promisului centru comercial sunt doar copaci, iarbă și câteva betoane din fundație.
În viitorul apropiat nu se întrevede nicio șansă ca terenul să fie curățat și să se construiască altceva în locul proiectului ratat Akademia Center. S-a ajuns la acest blocaj după ce firma Nisco Invest, cea care trebuia să facă centrul comercial nu a mai plătit creditul pe care l-a luat de la bancă și a intrat apoi în insolvență. Nisco Invest a făcut un împrumut cu ipotecă, în valoare de 25 milioane euro de la Banca Comercială Română (BCR) pentru construirea centrului comercial și a garantat cu viitoarea construcție și cu terenul. În momentul în care Nisco Invest a ajuns în impas și nu a mai putut plăti datoria și-a declarat falimentul, iar creditul nu a mai fost plătit. Ulterior, BCR a vândut datoria Nisco Invest către o firmă de recuperare a creanțelor, ceea ce înseamnă că terenul este acum al firmei de recuperare. Datoria care mai trebuia să o achite Nisco Invest către firma de recuperare este de aproape 14 milioane lei.
Negocieri eșuate cu firma de recuperare
Consiliul Județean Cluj a negociat în repetate rânduri cu firma de recuperare, dar fără niciun rezultat. Conducerea forului județean a precizat, într-un răspuns către Monitorul de Cluj, că reprezentanții firmei de recuperare și-au exprimat disponibilitatea de transferare a drepturilor prezente și viitoare ale creanței prin instituția cesiunii de creanță. “În acest sens, precizează faptul că societatea este înscrisă la masa creditorilor cu suma de 13.823.356,25 lei, sumă garantată conform prevederilor art. 121 alin 1 punctul 2 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, invitându-ne la negocieri la sediul acesteia”, se arată în răspunsul Consiliului Județean. În mai multe rânduri au avut loc întâlniri, dar nu au dus la niciun rezultat.
Din acest motiv, terenul de pe strada B.P. Hasdeu este blocat și nu se poate construi nimic pe el până când nu va fi liber din punct de vedere juridic. “În aceste condiții, având în vedere că imobilul-teren situat în municipiul Cluj-Napoca, pe strada B.P. Hasdeu nr.6, jud. Cluj, proprietate publică a județului Cluj și administrare a Consiliului Județean Cluj, nu a fost « liber », fiind edificată pe acesta o fundație, precum și înscrisă în cartea funciară o ipotecă asupra construcțiilor viitoare, acesta nu a putut fi valorificat prin niciuna dintre modalitățile prevăzute de lege”, mai spune conducerea Consiliului Județean.
În perioada următoare, conducerea forului județean urmează să facă o analiză detaliată a situației și iau în calcul chiar formularea unei acțiuni în instanță împotriva firmei de recuperare a creanțelor.