monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Femeie de 44 de ani, lovită grav pe trecerea de pietoni

O femeie de 44 de ani din Gherla a încercat să traverseze pe la trecerea de pietoni o stradă din localitatea Iclod însă a fost accidentată grav de un șofer care mergea spre Cluj-Napoca.

Accidentul a avut loc joi, 23 octombrie în jurul orei 08:58, pe DN1C E576, pe raza comunei Iclod.

„Un bărbat de 53 de ani, din Gherla, în timp ce conducea un autovehicul prin comuna Iclod, înspre Cluj-Napoca, a accidentat o femeie de 44 de ani din Gherla, în calitate de pieton, ar fi traversat strada prin loc marcat şi semnalizat corespunzător ca trecere pentru pietoni. În urma impactului, aceasta a fost rănită grav. Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 1.500 de lei” au declarat polițiștii clujeni.


Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.