Actualitate
Clădire abandonată, transformată în spaţiu expoziţional
Sâmbătă seara, grupul artistic Albac 21 a transformat corpul dezafectat al clădirii de pe strada Albac, nr. 21 într-un spaţiu expoziţional, în cadrul căruia s-au desfăşurat diferite activităţi artistice experimentale, cum ar fi live painting, proiecţii video, perfomance teatral, expoziţii de fotografie, pictură, sculptură şi grafică.
Evenimentul se află la cea de-a doua ediţie, iar tema propusă pentru acest an a fost Unsatified Space. Astfel, artiştii au încercat să recompună şi să reconstituie spaţiul abandonat, care nu mai avea o întrebuinţare economică sau socială, dar care poate deveni resursă pentru actul artistic. „De altfel, scopul acestui proiect este ca spaţiul de faţă să devină un centru de artă contemporană, urmând ca aici să fie organizată Bienala Ipotetică a Artiştilor Independenţi”, au explicat organizatorii. Grupul Albac 21 este alcătuit, în principal, din studenţi români şi străini ai Universităţii de Artă şi Design, copii care locuiesc pe strada Albac, dar este deschis tuturor celor care iubesc arta informală.