monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Poliţia lucrează: A confiscat peste 1.000 kg de nuci în valoare de 9.000 de lei

Peste 1.000 kg de nuci, în valoare de aproximativ 9.000 lei, au fost confiscate de către poliţiştii clujeni de la doi transportatori din Sălaj, în urma unui control în trafic, pentru că nu deţineau documente care să justifice proveniența lor.

sursa foto: descopera.ro

Astfel, în jurul orei 16:00, poliţiştii au oprit pentru control, pe DJ107P, un autoturism cu care se transportau aproximativ 450 de kilograme de nuci. Conducătorul auto, un tânăr de 20 de ani, din judeţul Sălaj, nu a putut prezenta organelor de poliţie avizul de însoţire a mărfii ori alte acte de provenienţă, conform prevederilor.

De asemenea, poliţiştii au prins un alt tânăr, de 21 de ani, tot din judeţul Sălaj, care transporta cu un autoturism peste 650 de kilograme de nuci, fără a putea dovedi provenienţa lor.


Cei doi conducători auto au fost amendaţi, conform prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

„Cele aproximativ 1.100 de kilograme de nuci, în valoare de circa 9.000 lei, au fost confiscate de către poliţişti. Poliţiştii vor continua activităţile pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul comerţului”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Etichete: comert ilegal