monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ANAF a secretizat recuperarea prejudiciului de 60 milioane euro din dosarul lui Voiculescu

Într-un răspuns oficial, ANAF susţine că această procedură este secretizată, astfel că cetăţenii obişnuiţi nu au voie să afle dacă suma cu care Voiculescu a păgubit statul va fi recuperată.

Curtea de Apel a stabilit că statul trebuie să recupereze 60 de milioane de euro de la Dan Voiculescu şi a dispus sechestru pe o serie de bunuri, precum clădirile în care funcţionează Antena 3, Antena Tv Group sau GRIVCO.

ANAF a transmis într-un răspuns oficial că toate detaliile sunt secrete, astfel că presa şi opinia publică nu au dreptul să le afle. „Totodată, cu privire la furnizarea de informaţii, altele decât cele publicate pe site-ul ANAF, menţionăm că, potrivit art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi pct. 11.1 din H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală acestea sunt supuse secretului fiscal”, se arată în răspunsul ANAF, informează gândul.info.


Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 art 11 privind secretul secretul fiscal spune următoarele:

(1) Funcţionarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai deţin această calitate, sunt obligaţi, în condiţiile legii, să păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.


În august 2014, omul de afaceri în vârstă de 67 de ani a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării ICA. Voiculescu a primit pedeapsa maximă prevăzută în noul Cod penal, legea mai favorabilă în cazul său. Totodată, lui Voiculescu i s-au interzis mai multe drepturi, printre care dreptul de a fi ales, timp de cinci ani.