monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Curtea Constituţională a primit şapte contestaţii după alegeri

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat marţi că la Curtea Constituţională (CC) au fost primite şapte contestaţii după alegeri, dar numai una este de la un candidat, el precizând că legea spune că pot face astfel de contestaţii doar cei care au candidat sau partidele care i-au propus.

Întrebat dacă se poate dovedi o eventuală fraudă la alegeri, care să poată duce la o decizie de anulare a scrutinului din 2 noiembrie, Augustin Zegrean a spus că, la judecată, nu judecătorul trebuie să administreze probe, ci cel care face o susţinere trebuie să vină cu dovezi.

"Faptul că se spune la televizor, în presă sau pe stradă că s-au fraudat, asta auzim de fiecare dată. Unii dintre candidaţi chiar au anunţat dinainte că e fraudă", a spus Augustin Zegrean, la intrarea în sediul Curţii Constituţionale, relatează Mediafax.


Întrebat câte contestaţii după alegeri au fost trimise la CC, Zegrean a spus că sunt şapte astfel de cereri, dintre care doar una de la un candidat la prezidenţiale. El a precizat că majoritatea contestaţiilor "au venit pe net".

"Şi aici este o problemă, pentru că legea spune că pot face astfel de contestaţii numai cei care au candidat în alegeri sau partidele care au propus candidaţi. Deocamdată un singur candidat a depus o astfel de cerere", a precizat Zegrean.


Întrebat dacă este vorba de candidatul UDMR Kelemen Hunor, preşedintele CC a răspuns afirmativ.

Judecătorii Curţii Constituţionale sunt aşteptaţi să ia miercuri în discuţiile contestaţiile formulate după primul tur al alegerilor prezidenţiale.


Contestaţiile trebuie soluţionate până vineri, 7 noiembrie, când, conform calendarului electoral, trebuie anunţate şi validate de către CC rezultatele primului tur.

Potrivit prevederilor legale, cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult trei zile de la închiderea votării. Cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.


Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.