monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Acțiunile jandarmilor clujeni în luna octombrie: au menținut ordinea publică, au dat amenzi și au ajutat alte instituţii

În luna octombrie efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au executat, în total, 220 de acțiuni atât în municipiul Cluj-Napoca cât și pe raza județului Cluj.

Astfel, jandarmii clujeni au efectuat 105 misiuni de menţinere a ordinii publice în municipiul Cluj-Napoca şi în mediul rural din jud. Cluj, din care: 30 misiuni de patrulare executate independent în mun. Cluj-Napoca, 27 misiuni de patrulare prin patrule mixte pe raza municipiului Cluj-Napoca, 25 misiuni de patrulare prin patrule mixte în mediul rural, 23 misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar repartizate unităţii noastre.

Totodată au fost executate 22 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia a 12 manifestări cultural – artistice, religioase, promoţionale şi 10 manifestări sportive. De asemenea efectivele unităţii au executat 7 acţiuni de intervenţie (intervenţie la solicitări, aplanarea unor conflicte, rezerve de intervenţie).


Pe linia cooperării cu alte instituţii, în perioada de referinţă au fost executate 46 de acţiuni, din care 35 acţiuni împreună cu Poliţia, 8 misiuni în sprijinul executorilor judecătoreşti şi 3 acţiuni în sprijinul altor instituţii (C.T.P. Cluj, I.T.M.).

De asemenea în luna octombrie s-au executat 40 misiuni de punere în aplicare a mandatelor de aducere, în 10 localităţi.


În luna octombrie 2014 rezultatele obţinute de efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au constat 29 infracţiuni constatate cu 33 făptuitori prinşi – în misiuni executate  independent sau împreună cu poliţia, 174 sancţiuni contravenţionale aplicate în valoare totală de 29.150 lei, iar 50 persoane au fost conduse la poliţie.