monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Microsoft oferă acces gratuit la Office 365 pe iPhone-uri, iPad-uri şi smartphone-uri Android

Microsoft a anunţat că renunţă la abonamentul de 70 de dolari pe an plătit de utilizatorii de iPhone-uri, iPad-uri şi smartphone-uri Android pentru pachetul Office 365, încercând astfel să-şi crească numărul de clienţi.

Utilizatorii echipamentelor mobile ale Apple şi ai smartphone-urilor Android vor putea accesa aproape toate funcţiile din programele Word, Excel şi PowerPoint începând de vineri, fără a fi nevoiţi să plătească pentru descărcarea aplicaţiei, relatează Mediafax

Printre funcţiile care nu vor putea fi accesate pe echipamentele mobile decât contra cost se numără formatarea coloanelor de text în programul Word şi schimbarea etichetelor în diagramele din Excel.


De asemenea, Microsoft a anunţat că posibilitatea de a folosi gratuit suita Office pe tabletele care rulează sistemul Android va fi disponibilă în curând. "Vrem să avem cât mai mulţi utilizatori. Este din ce în ce mai clar pentru noi că, pentru a fi cea mai bună opţiune cu plată, trebuie să fim cea mai bună soluţie fără bani", a declarat John Case, vicepreşedinte al departamentului de Marketing al Microsoft.

Oficilii Microsoft s-au arătat mulţumiţi cu privire la popularitatea pe care aplicaţiile Office 365 le au printre utilizatorii echipamentelor Apple şi Android, însă renunţarea la plata obligatorie a unei taxe pentru folosirea acestor servicii va atrage şi mai multe persoane.